Antreprenorul român-angajatul statului fără leafă

Antreprenorul român se trezește înaintea pieței și adoarme după ANAF.

Lucrează douăsprezece ore pe zi, iar în celelalte douăsprezece își face griji pentru următoarea declarație.

E omul care ar vrea să construiască, dar statul îi schimbă planurile de fiecare dată când apucă mistria.

Dimineața, micul dejun: stres cu aromă de impozit.

La prânz, stres cu gust de TVA.

Seara, desertul preferat: stres cu penalități.

Meniul zilei se schimbă doar în funcție de ordonanțele de urgență.

Plătește tot: TVA, impozit pe venit, pe profit, pe salarii, contribuții, chirii la spațiile comerciale,utilități, furnizori, avize, autorizații, reparații, contabil, consultant, pază, angajați,curățenie,etc.

Și dacă mai rămâne ceva, își cumpără o cafea,în rate.

Când crede că a terminat cu toate, apare câte un control „de rutină”.

Vin patru oameni cu mape, laptopuri și privirea de parcă ar veni să-ți percheziționeze sufletul.

Îți cer acte din prezent, din trecut și, dacă se poate, și de dinainte să te fi născut.

„Aveți copie după copia xeroxului cu ștampilă albastră, nu neagră?”

Dacă nu, zâmbesc rece: „Amenda e mică, nu vă faceți griji.”

Seara târziu, când tragi aer și crezi că s-a terminat ziua, te sună vânzătoarea la ora 23:

„Șefa, nu mai vin mâine. Sunt în depresie, m-a înșelat iubitul.”

Și tu, cu calmul ultimelor puteri, încerci să-i spui că mai rău e când te înșală statul de 35 de ani.

În altă zi, îți vine factura la curent, de parcă ai luminat tot cartierul. Apoi te mai sună și contabila care te atenționează că ai de plătit un TVA astronomic.

Toate astea în timp ce statul îți spune că sprijină mediul de afaceri.

Da, îl sprijină, să nu fugă prea repede.

Când ai profit, te bucuri o secundă.

Apoi îți amintești că trebuie să-l împarți: 10% impozit pe dividende, iar dacă veniturile trec de plafon, mai adaugi încă 10% contribuția la sănătate.

Îți spune că e solidaritate.

Tu simți că e un abonament lunar la nervi, fără opțiune de reziliere.

Antreprenorul român n-are sindicat, n-are concediu, n-are siguranță.

Are doar curaj.

Curajul de a deschide din nou, chiar dacă ieri a închis pe minus.

Curajul de a plăti înainte să încaseze.

Curajul de a zâmbi amar și de a merge mai departe, în timp ce statul îi ține mâna în buzunar și cealaltă pe tastatură, să-i verifice bonurile.

El nu vrea privilegii. Vrea aer.

Vrea reguli clare, nu surprize fiscale peste noapte.

Vrea să greșească fără să fie tratat ca infractor.

Vrea să fie partener, nu suspect.

Pentru că în spatele fiecărei firme mici e o familie mare.

În spatele fiecărui magazin e o poveste.

Și în spatele fiecărui antreprenor e un om care a refuzat să plece, deși ar fi putut.

Antreprenorul român nu e doar un om de afaceri.

E un supraviețuitor cu factură fiscală.

Un luptător cu bon de casă.

Un idealist care în loc de pensie are planuri și în loc de concediu are controale.

Și poate, într-o zi, statul o să înțeleagă:

dacă îți sufoci antreprenorii, îți îngropi economia.

Dar până atunci, antreprenorul român merge mai departe cu buzunarul gol, dar cu coloana dreaptă.

Pentru că România adevărată nu se construiește în ministere, ci în fiecare firmă mică, unde curajul încă n-a fost impozitat.

Sprijiniți firmele românești.

Autor:Angelica Alexe

În primele opt luni din 2025, peste 56.500 de firme românești au fost radiate. Doar în august au dispărut 5.594 de firme.

Pe lângă acestea, mai sunt alte forme de „închidere”:

-36.171 firme dizolvate (adică în curs de lichidare, urmează radierea).

-4.561 firme în insolvență (nu mai pot plăti datoriile).

Tot în august, comerțul cu amănuntul a scăzut brusc cu 7,2% față de luna precedentă,cea mai mare scădere din Uniunea Europeană.

Cifrele nu mint: economia încetinește, firmele se închid, consumul scade.

Poți numi asta „reformă” sau „pachet fiscal”, dar realitatea e simplă, presiunea pe mediul privat crește, iar micii antreprenori nu mai fac față.

Când jumătate din energie o consumi completând declarații și plătind biruri, nu mai rămâne nimic pentru a produce. -Angelica Alexe