MAREA UMILINȚĂ – CORNELIU VADIM TUDOR

La Primărie? Eşti prea rupt în fund! La Minister? Te bate la trei coaste! Nici o instanţă nu te bagă-n seamă. Nici nu exişti tu, cetăţean de rând

Ferice, dar de voi, prieteni morţi,

Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,

Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi

Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,

Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,

Pe cine să înjur sau să blestem

Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mâine, s-or opri,

Pe urmă vom bea apă ruginie,

Trăim calvarul ăsta zi de zi,

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,

Advertisement

Eşti prizonierul neamurilor proaste.

La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă

Nici nu exişti tu, cetăţean de rînd,

Ţesutul societăţii se destramă,

Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia „trai decent”,

În beznă stai, te speli cu apă rece,

Mai cald e-afară ca-n apartament

Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,

Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă,

Regret profund că sînt doar scriitor,

Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd

În casa scundă, a copilăriei,

Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,

Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,

Rănită era ţara şi datoare –

Acum, ea este pradă la strigoi

Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa

Pe mîna unor mercenari străini,

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,

Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am un popor de retardaţi?

Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!

Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare

Să nu mai ai nimic în ţara ta,

Să vezi cum ultima redută moare

Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi

În altă lume, unde e lumină,

Acolo sînteţi toţi, surori şi fraţi,

Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,

Eu văd în asta, poate, o răsplată,

El v-a ferit de acest timp mizer

Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani

Nici de mîncare sau medicamente

În timp ce politrucii talibani

Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general,

Mai jos de-atîta chiar că nu se poate,

Mai bine-n groapă decît la canal

Şi cred că doar războiul mondial

Ne poate vindeca de laşitate!

CORNELIU VADIM TUDOR