Actualitate
Dorin Nistor, primar: „Sebeșul a fost și este un loc prielnic muncii și investițiilor!”
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
2 ani agoon
„Astăzi, s-a dovedit, din nou, că la Sebeș economia este vie și în plină dezvoltare. Toți ochii ațintiți spre municipiul nostru au văzut că Sebeșul a fost și este un loc prielnic muncii și investițiilor. Administrația locală oferă suport activ inițiativei private și dezvoltării economice.
Subliniez efectele benefice incontestabile ale investiției, în plan economic și social, aportul suplimentar adus bugetului local, astfel încât să putem susține investițiile în beneficiul comunității.
Pe lângă aceste aspecte, trebuie remarcat caracterul specific al investiției inaugurate azi: producția de instrumente de protecție a mediului înconjurător.
DP World – Lansare Terminal, la Decea, lângă Aiud
Investiția vine într-un context în care, în România, ca peste tot în Europa și în lume, problematica colectării selective a ambalajelor este tot mai prezentă pe agenda publică și legislativă. Din luna octombrie a anului 2022, pentru a se conforma cerințelor directivelor europene, România va implementa sistemul de garanție-returnare a ambalajelor.
Municipalitatea Sebeș își asumă cu responsabilitate rolul de a sprijini toate entitățile care se vor implica în acest proces complex. Suntem deosebit de interesați de monitorizarea corectă a colectării selective, dar mai ales de protejarea mediului, prin preluarea și reciclarea tuturor ambalajelor și recipientelor” a declarat Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.
Despre investiție:
Envipco este un producător de echipamente de colectare a ambalajelor cu peste 40 de ani de experiență, operand actualmente peste 7.100 de aparate, din Statele Unite și Australia și până în Suedia și Grecia. Suprafață de producție este de 2.870 metri pătrați (plus 520 de metri pătrați de birouri).
Capacitatea de producție preconizată: 6.000 de echipamente inteligente de colectare selectivă într-un an. Compania se orientează spre furnizori locali (90% dintre componente sunt procurate din România) și spre exportul echipamentelor produse la Sebeș în întreaga Europă.
„ZIUA PLANETEI PĂMÂNT” sărbătorită de copiii din Sebeș
MARȚI, 5 MARTIE, SEARĂ CULTURALĂ, LA SEBEȘ: PICTORUL EUGEN MĂCINIC ȘI SCRIITORUL RADU STANCA
DORIN NISTOR CANDIDEAZĂ DIN PARTEA P.N.L. PENTRU UN NOU MANDAT DE PRIMAR AL SEBEȘULUI
Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, organizează ateliere de lectură inedite, dedicate Zilei Internaționale a Cititului Împreună
„WARBOY” – FINALUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL PRIN OCHII UNUI ADOLESCENT, LA SEBEȘ
O nouă ediţie a. „Expoziţiei Columbofile”în perioada 26 – 28 ianuarie 2024, în Sebeș
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Să-ți răstignești păcatele și apucăturile tale cele rele, să ieși din tine însuți și să trăiești pentru alții ”E important...
Cum unii politicieni vor să-și elimine adversarii din campania electorală ”Un partid, având în spate un alt partid” – Partidul...
Am pus mână de la mână și am venit în sprijinul lor ajutându-i să-și clădească un viitor mai bun. De...
”Vedem foarte clar care sunt planurile comasaților de la PSD-PNL: fraudarea alegerilor pentru propriul interes, pentru a-și menține pe funcții...
În Noaptea de Înviere, peste 100 de polițiști, suplimentar dispozitivului curent de siguranță publică, împreună cu jandarmii, vor menține ordinea...
O campanie națională , dispusă și monitorizată de Inspecția Muncii Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii