Actualitate
Volei Alba Blaj deschide noul sezon cu Supercupa României, chiar pe teren propriu
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
21 de ore agoon
Emoții și entuziasm în orașul campioanelor! Sâmbătă, 11 octombrie, Volei Alba Blaj va da startul noului sezon competițional printr-un meci spectaculos: Supercupa României, programată chiar în Sala „Timotei Cipariu” din Blaj.
Partida le va aduce față în față pe cele mai bune echipe feminine de volei din țară – Volei Alba Blaj, campioana en-titre și deținătoarea Cupei României, și CSO Voluntari, vicecampioana și finalista Cupei.
Antrenate de Guillermo Naranjo Hernández, blăjencele își propun să continue tradiția succeselor din ultimii ani și să lupte, din nou, pentru toate trofeele interne: Campionat, Cupă și Supercupă, dar și pentru o prezență solidă în Liga Campionilor.
„Avem un lot valoros și tânăr, plin de potențial. Sunt convins că, alături de publicul nostru extraordinar, vom putea atinge toate obiectivele propuse. Numai împreună suntem mai puternici”, au transmis reprezentanții clubului, invitând suporterii să umple tribunele.
Evenimentul marchează nu doar debutul oficial al sezonului 2025-2026, ci și o nouă șansă pentru Blaj de a-și consolida statutul de cea mai de succes echipă de volei feminin din România de după Revoluție.
Hai Blaju’! — mesajul care va răsuna din nou în sală, într-o atmosferă de sărbătoare a sportului românesc.
O medalie de aur și două de argint la Campionatul Național de Orientare pe timp de Noapte. Ionuț Zincă, din nou campion al României!
Mesaj de condoleanțe al Primarului Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, la trecerea la cele veșnice a Preafericitului Lucian Cardinal Mureșan Preasfinția Voastră, Episcop Cristian,
VIDEO: Luni, 29 septembrie 2025, zi de doliu local pe raza municipiului Blaj, în memoria Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan
Programul liturgic de priveghere și înmormântare a Cardinalului Lucian Mureșan
Volei Alba Blaj, victorie clară în amicalul cu CSU Medicina Târgu Mureș. Urmează turneele de la Budapesta și Blaj
Blajul introduce parcări publice cu plată începând de luni, 15 septembrie 2025
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Campioanele României întâlnesc CSO Voluntari într-un meci de gală la Blaj Emoții și entuziasm în orașul campioanelor! Sâmbătă, 11 octombrie,...
Peste 3.700 de case de amanet, în vizorul ANAF,ca urmare a analizelor de risc informatizate Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã...
Lumea de azi trece prin zile grele și confuze. America e nervoasă și se agită. Uniunea Europeană se confruntă cu...
Benvenuti redeschide cu un nou concept magazinul din Alba Mall – reduceri, stil și o nouă experiență de shopping! Clienții...
Într-o lume internațională din ce în ce mai tensionată, Germania ar putea să revină la serviciul militar obligatoriu. Cancelarul Friedrich...
Mercedes-Benz a negat în mod oficial informațiile conform cărora ar urma să cumpere motoare de la BMW pentru a le...
După închiderea fabricii de ciorapi Ciserom de la Sebeș, România ”educată și dezvoltată” continuă cu un alt episod de fabrici...
”N-am început cariera de scriitor cu nici un fel de ambiție literară. Am început să scriu din disperare că neamul...
Reduce inflamația, regenerează celulele și îți crește energia – tot ce trebuie să știi despre puterea postului intermitent Beneficiile postului...
Începând cu 1 septembrie 2025, mii de români îşi pierd calitatea de coasigurați în sistemul public de sănătate și vor...
Specialist dedicat îngrijirii nou-născuților se alătură echipei medicale din Blaj Începând de astăzi, echipa medicală din Blaj se mărește. Dr....
Transilvania se pregătește pentru una dintre cele mai calde săptămâni din această vară, cu temperaturi care vor urca frecvent peste...
Ultimele comentarii