Am văzut oameni veniți din toate colțurile lumii, din Belgia, Italia, Franța, chiar și din Australia. Oameni care au traversat țări, orașe, kilometri de dor, ca să fie împreună. Și oameni veniți din toate colțurile țării, cu inimile deschise, cu emoție, cu bucurie. Ne-am emoționat împreună, am zâmbit, am cântat, ne-am ținut aproape. Energia a fost incredibilă. De neuitat.
Pentru mine, emoția a fost și mai mare pentru că, în primele rânduri, era familia mea. Acolo unde îmi găsesc mereu liniștea, puterea și sensul. Și poate tocmai de asta turneul ăsta a fost atât de special: pentru că ne-a adus aminte tuturor ce contează cu adevărat.
Vă mulțumesc din inimă fiecăruia care a venit să facă parte din povestea noastră. Familia este totul. Să fim uniți, să fim împreună, să ne prețuim și să nu uităm să spunem „mulțumesc”.
Iar acum, pentru prima dată cântată în turneul de colinde, „10.000 de motive”. 10.000 de motive de recunoștință. Pentru fiecare om din sală. Pentru fiecare emoție. Pentru fiecare clipă trăită împreună.
Ultimele comentarii