Actualitate
„Scrisoare deschisă adresată membrilor Consiliului de Administrație al Composesoratului Urbarial Ampellum Zlatna
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
2 săptămâni agoon
”Subsemnatul Puiuleț Adrian, în calitate de președinte al Asociației de Turism și Ecologie Trascău Corp , dar și în calitate de Consilier Local al orașului Zlatna, vă atrag atenția asupra unei problematici ce ține de proprietatea composesoratului d-voastră.
După cum probabil știți, prin adresa făcută anterior către composesorat, am dorit inițierea unei discuții privind declararea unei zone protejate în arealul denumit Slăvășoaia, care are ca scop principal protejarea populației de narcise dar și educația generațiilor actuale și viitoare de tineri privind protecția mediului.
Având în vedere distrugerile, unele ireversibile, care se întâmplă permanent în zona actualei rezervații Poiana cu Narcise de la Negrileasa consider că ține de noi, comunitatea locală, în formele sale mai mult sau mai puțin asociative, să ne asigurăm că vom păstra aceste minunății naturale și pentru generațiile viitoare. Consider că, împreună, putem să ne asumăm responsabilitatea aceasta.
În acest sens am vehiculat două posibilități: una, prin care să declarați, intern, în cadrul composesoratului a unei zone protejate de apx. 5 ha (așa cum am menționat, în zona Slăvășoaia- documentația am depus-o la secretariatul composesoratului), iar cealaltă, prin declararea unei arii protejate de interes județean (în care administrarea, conform legii, ar revenii Consiliului Județean Alba). Ambele alternative au puncte tari și puncte slabe. Înainte de a le discuta, ar mai trebui să menționez că asociația Trascău Corp a realizat un studiu științific care atestă că cea mai bogată populație de narcise se află în zona propusă. Studiu care poate și trebuie să fie actualizat.
Indiferent de soluția aleasă -motiv pentru care adresez către d-voastră această scrisoare -trebuie făcute câteva lucruri obligatorii, după părerea mea și a concluziilor studiului. Le enumăr: 1. îngrădirea zonei, fapt care nu va permite bătătorirea solului, distrugerea lui prin accesul vehiculelor motorizate etc.și 2. Modificarea perioadei de pășunare în sensul amânării începerii pășunatului până după data de 10 Iunie a fiecărui an.
Dacă îmi permiteți, am să scriu despre fiecare variantă. Prima variantă: toate cheltuielile revin composesoratului. În primul rând, cele referitoare la îngrădirea locului. În orice variantă, ar trebui (repet, e părerea mea) realizat un act adițional cu câștigătorii licitației pentru pășunat, cu menționarea restricției (pășunatul după 10 iunie), evident pentru cele 5 hectare despre care vorbim. Ar trebui creată o parcelă separată, aici mai intervin și cheltuielile topografice etc. Realizarea unor expoziții de promovare, excursii tematice cu elevii, diverse modalități de activități etc. Nu cunosc îndeaproape modalitățile prin care funcționează un composesorat, și aici mă refer la predictibilitate, la o eventuală schimbare a administrației.
În al doilea caz, dacă zona de 5 ha se va declara ariei protejată de interes județean (așa cum ar fi corect) există o predictibilitate în viitor. Pe partea de cheltuieli, administratorul va putea să își bugeteze cheltuielile cu îngrădirea, precum și crearea în viitor a unui centru de vizitare, care va fi disponibil turiștilor, elevilor pe toată perioada de înflorire a narciselor. Este evident că proprietatea rămâne a composesoratului care va avea un cuvânt de spus în administrarea zonei. Am înțeles că există o îngrijorare privind sumele pe care le-ar putea pierde composesoratul.
Vorbind de cele 5 ha, pierderea maximă a composesoratului este cea raportată la suma obținută prin licitație pentru pășunat. Adică 5.000 de lei/an. Asta dacă nu s-ar face deloc pășunat, ceea ce nu e cazul și nici nu e indicat (conform studiului). Am cerut și un punct de veder al APIA și nu există restricții, doar dacă planul de management al rezervației impune așa ceva (nu e cazul și nici nu cred că va fi). Doar dacă ulterior, în urma unor decizii luate cu acceptul d-voastră s-ar considera că zona ar fi indicat să aibă statut de fâneață. Este altă discuție, dar am menționat-o pentru că doresc să fiu corect față de d-vostră.
Indiferent de variantă, se pot găsi soluții pentru a nu obstrucționa celelalte activități ale composesoratului, de exemplu exploatarea lemnului.
Înainte de a termina și a vă mulțumi pentru răbdare, mai trebuie să spun două lucruri:
Primul: desigur, mai există o variantă în care să nu se facă NIMIC. Să ne prefacem că nu avem nici o responsabilitate, că nu există o problemă și să asistăm pasivi la distrugerea uneia dintre cele mai importante zone din județul Alba și din țară. Sincer cred că responsabilitatea composesoratului se îndreaptă către membrii săi, dar și față de terenurile pe care le deține în proprietate. La fel cred că și membrii săi își doresc ca, măcar această poiană să supraviețuiască vremurilor prin care trecem.
Și al doilea: o arie protejată poate fi declarată ca atare și fără acordul proprietarului, conform legii. Consider însă că este o chestiune de bun simț ca o eventuală astfel de decizie să fie luată cu acordul tuturor factorilor real interesați, în special al proprietarului.
Vă mulţumesc pentru răbdare și aștept din partea d-voastră un punct de vedere.” – scrie Adrian Puiulet pe pagina sa de socializare.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Peste 360 de persoane și aproape 200 de vehicule verificate într-o singură zi, în cadrul acțiunilor de prevenire a faptelor...
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că...
Universitatea Cluj a obținut o victorie spectaculoasă în etapa a șasea a play-off-ului Superligii României, învingând Universitatea Craiova cu scorul...
Rabla pentru Tractoare devine Rabla pentru Marile Exploatații: Micii fermieri, eliminați printr-o mișcare parșivă Programul „Rabla pentru Tractoare” a suferit...
Începând cu ultimul trimestru al acestui an, fabrica din Mediaș va deveni unul dintre centrele principale de producție pentru faimosul...
Vineri, 25 aprilie 2025, sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a găzduit festivitatea de premiere a etapei...
Săptămâna aceasta este despre Dumnezeu sau despre divinitate, despre Hristos, fiul omului cum i se spune, cumva să ne simțim...
Ministerul Economiei anunță locuri disponibile pentru tinerii sub 30 de ani în programul de finanțare a afacerilor sustenabile Ministrul Economiei,...
Într-un interviu profund și emoționant, dr. Florin Frențiu și dr. Mircea Frențiu vorbesc despre bolile rare ale sistemului digestiv, neputința...
Mama a vrut să o ajute „să-i crească părul”, dar gestul neinformat a dus la o luptă contra cronometru pentru...
Ce este ceaiul de stevie? Ceaiul de stevie este o băutură naturală care se obține din frunzele plantei Stevia rebaudiana....
Într-o ediție specială a emisiunii „Sănătatea de la A la Z”, moderată de Dr. Mircea Frențiu pe Alba Carolina TV,...
Ultimele comentarii