Specialişti vor acorda asistenţă viitorilor beneficiari de proiecte finanţate din fonduri europene, iar zona Munţilor Apuseni va avea linii de finanţare speciale
Cele trei zone vor avea prioritate în accesarea fondurilor europene. Vicepremierul Vasile Dîncu şi consilierul Ionel Dancă au participat vineri, 9 septembrie la o întâlnire organizată la Prefectura Alba cu primari din zona Munților Apuseni, reprezentanți ai Comitetului de Dezvoltare a zonei Munților Apuseni, reprezentanți de la Prefectură, Consiliul Judeţean, ADR, POSDRU și alte instituții care derulează fonduri europene.
Ultimele comentarii