Connect with us

Actualitate

Noul an școlar deschis oficial la Școala Gimnazială „Ion Breazu” Mihalț – o școală reabilitată și modernizată prin PNRR

Published

on

Mihalt deschidere an scolar

Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar la Școala Gimnazială „Ion Breazu” Mihalț, o unitate de învățământ complet reabilitată și modernizată prin intermediul a două proiecte derulate cu finanțare prin PNRR.

Administrația locală a obținut o finanțare de peste 3.000.000 lei, sumă care a permis îmbunătățirea radicală a condițiilor de învățare și de lucru pentru cei aproximativ 250 de elevi și cadre didactice din cadrul școlii.

Reabilitare energetică de peste 2 milioane lei

Primul proiect, în valoare de peste 2.000.000 lei, a vizat reabilitarea energetică a clădirii principale. Lucrările au avut ca obiectiv creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie pentru încălzire cu cel puțin 30%.

Printre intervențiile realizate se numără:

  • termoizolarea pereților, tavanelor și planșeelor,
  • înlocuirea pardoselilor și montarea unui strat de termoizolație din polistiren extrudat,
  • aplicarea unei șape armate și montarea de tarkett,
  • termoizolarea planșeului de peste parter cu vată minerală bazaltică de 20 cm, protejată cu OSB,
  • modernizarea instalațiilor sanitare și termice,
  • schimbarea rețelelor electrice, montarea de corpuri de iluminat LED și senzori de prezență.

Toate aceste lucrări contribuie la reducerea consumului de energie primară și la crearea unui mediu modern, eficient și sustenabil.

Echipamente IT și mobilier nou

Cel de-al doilea proiect, în valoare de 842.000 lei, a vizat dotarea școlii cu echipamente IT, materiale didactice și mobilier nou, atât pentru corpul principal, cât și pentru cele două grădinițe: Grădinița cu Program Prelungit Mihalț și Grădinița cu Program Normal Obreja.

Astfel, cei 240 de elevi și cele 23 de cadre didactice beneficiază acum de o infrastructură educațională modernă și de metode de predare adaptate standardelor actuale.

Declarația primarului

„Clădirile, sălile de clasă, laboratoarele și dotările – într-un cuvânt, infrastructura educațională – constituie elemente vitale pentru un mediu de învățare propice excelenței. Calitatea ridicată a acestei infrastructuri conduce la îmbunătățirea predării și a rezultatelor obținute de elevi. Mă bucur să putem oferi această modernizare necesară școlii din Mihalț, cu atât mai mult cu cât rezultatele obținute aici au fost mereu peste medie. Nu pot să nu profit de această ocazie și să nu îi felicit atât pe olimpicii noștri, cât și pe cei care îi pregătesc!”, a transmis edilul.

Acesta a adăugat și un mesaj pentru elevi: „Mult succes în noul an școlar! Sperăm să descoperiți noi pasiuni și să aveți parte de momente frumoase alături de colegi și profesori!”

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

 

 

Urmărește-ne pe TikTok

Urmărește-ne pe Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Urmăreşte-ne pe Instagram

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate