Actualitate
Mureș: Sprijin pentru ecologizarea și reconversia Imobilelor afectate de activități economice în declin
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 luni agoon
Inițiative găsite în Județul Mureș pentru sprijinirea proiectelor de reconversie ecologică și dezvoltare sustenabilă
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a organizat o sesiune de informare intitulată „Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”, destinată autorităților publice locale, consultantilor și persoanelor juridice din județul Mureș, care sunt interesate sau deja implicate în proiecte cu finanțare europeană prin Programul pentru Tranziție Justă 2021 – 2027.
Apelul de proiecte se concentrează pe județele sau regiunile intens industrializate, care se confruntă cu provocări în tranziția către noi industrii sau activități mai puțin poluante. În prezent, acest apel se adresează exclusiv județului Mureș. Peste 40 de reprezentanți au participat la sesiune, evidențiind interesul crescut pentru sprijinul financiar, cât și pentru asistența tehnică și informațională oferită de ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru PTJ.
„‹Nimeni nu este lăsat în urmă› este deviza care ghidează politica de coeziune a Uniunii Europene. Aceasta se concentrează pe sprijinirea regiunilor afectate de activități economice polluante, care se confruntă cu restrângerea sau închiderea acestor sectoare. Intervențiile bine direcționate sunt esențiale pentru a contracara problemele sociale, ecologice și de reconversie industrială, asigurând în același timp menținerea sau creșterea calității vieții cetățenilor. Uniunea Europeană susține aceste eforturi prin Fondul pentru Tranziție Justă. ADR Centru nu se limitează doar la semnarea contractelor și monitorizarea rezultatelor, ci oferă și sprijin tehnic pentru solicitanții de finanțare, cum a fost cazul în cadrul lansării acestui apel de proiecte”, a declarat Simion Cretu, Director General ADR Centru.
Alocarea indicativă pentru acest apel este de 7,91 milioane euro. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 200.000 euro (cu TVA), iar valoarea maximă este de 7,91 milioane euro (cu TVA). Cofinantarea necesară din partea solicitantului sau parteneriatului este de 2%. Pentru Prioritatea 6 din Programul pentru Tranziție Justă 2021 – 2027, dedicată județului Mureș, alocarea totală este de 245,2 milioane euro, din care 208,42 milioane euro provin din FTJ, iar 36,78 milioane euro din cofinanțarea națională.
Ghidul solicitantului pentru apelul în desfășurare poate fi accesat la următoarele linkuri: ADR Centru și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pentru informații suplimentare despre Programul Tranziție Justă în Regiunea Centru, inclusiv ghidurile de finanțare și calendarul apelurilor, vă invităm să vizitați pagina dedicată programului: ADR Centru. Detalii privind implementarea PTJ în România pot fi găsite pe pagina MIPE: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Un tânăr din Mureș, reținut după ce a fost prins la volan fără permis
ALERTĂ EXTREMĂ ÎN TÂRNĂVENI: Efectul inundațiilor din Salina Praid
APIA în Ucraina – permite fermierilor să primească finanțare din fondurile europene
Teiușul, noul soare pe harta energetică a României: investiție de zeci de milioane de euro, cu impact național
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ (SEBEȘ, 22-25 APRILIE 2025) ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII
Start-Up Nation 2025: Peste 20.000 de oportunități pentru tinerii antreprenori români
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Premierul Ilie Bolojan a făcut recent un pas înapoi și a decis să renunțe la o parte din planul său...
Odată cu afișarea rezultatelor inițiale la Evaluarea Națională, s-a încheiat o etapă în formarea absolvenților claselor a VIII-a. La finalul...
Val de căldură extremă și nopți tropicale, pericol pentru sănătate și bunăstare – Află cum să te protejezi! Interval de...
Concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de inspector În conformitate cu...
MF lansează a șasea ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 8,25% Începând de astăzi, 4 iulie, până...
Pe nesimțite și fără prea mult tam-tam, România se pregătește să intre într-o nouă spirală a scumpirilor. Cât de scump...
După zeci de ani în care s-a închis ochii la „febra de vineri seara”, autoritățile anunță: toleranță zero pentru fraudarea...
”Israelul le-a interzis cetățenilor săi să părăsească țara. Nu am crezut ca ,,BIBI” este atât de sadic. Tuturor, fără discriminare....
Municipiul Târnăveni, alături de alte localități din județul Mureș, se află sub o stare de alertă extinsă pentru următoarele 30...
Fie că o bei într-o limonadă, o miroși sau o pui în salate și deserturi, menta este vedeta verii. Află...
Locuitorii din Aiud sunt invitați să participe la o campanie gratuită de testare a auzului, care va avea loc pe...
Pacienți revoltați: „Nu se numește medic un om care cere mită când vii la el să te trateze” Un nou...
Ultimele comentarii