În cadrul parteneriatului dintre Ministerul
Educației și Cercetării și Asociația Proacta EDU a fost lansată prima
linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre
didactice, părinți și elevi, sub denumirea de „AMBASADOR pentru COMUNITATE”. Acesta este un proiect susținut de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a
Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.
Pe lângă
soluțiile propuse de Ministerul Educației și Cercetării pentru continuarea învățării
de acasă, prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice, elevii și
părinții sunt sprijiniți prin consiliere personalizată online sau telefonic
pentru a gestiona mai ușor această perioadă.
Astfel,
specialiștii psihologi din cadrul Asociației Proacta EDU vor oferi suport personalului didactic pentru comunicarea cu familiile și pentru a
identifica situațiile speciale sau de risc în care se pot afla părinții sau
elevii. Aceștia vor beneficia, de asemenea, de consiliere psihologică. În funcție de solicitări,
familiile pot primi asistență socială, medicală și juridică.
În acest sens sunt puse
la dispoziție două linii telefonice la care cei interesați pot apela – 0771.141.767
și 0771.141.750 sau pot scrie specialiștilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com.Toate aceste servicii sunt acordate gratuit, respectând măsurile
instituite de autorități în această perioadă!
„În astfel de
momente, trebuie să ne solidarizăm cu toții, chiar dacă este o perioadă grea,
cu multe încercări. Acum, mai mult ca oricând,
trebuie să fim uniți și să acționăm pe toate planurile. Trebuie să recunoaștem
că izolarea socială și suspendarea cursurilor pot constitui factori de stres.
De aceea, am inițiat acest demers împreună cu Asociația Proacta EDU. Prin
intermediul acestui proiect, ne-am propus să ajungem la elevii, părinții și la
colegii mei, cadre didactice, afectate de suspendarea cursurilor. Este esențial
să comunicăm în această perioadă, să ne exprimăm temerile și să încercăm să
găsim răspunsuri care să ne ajute. Sănătatea copiilor noștri, din toate
punctele de vedere, trebuie să primeze. Iar pentru rezultate școlare bune este
esențial să dezvoltăm mai întâi un comportament responsabil, curajos și
echilibrat”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
„Educatorii, învățătorii și diriginții sunt o punte
importantă de legătură cu familiile în această perioadă. Prin urmare, vor avea
nevoie de sprijin, iar noi asta vrem: să îi sprijinim în rolul pe care îl au.
În al doilea rând, prin intermediul acestor mesageri de bună credință,
familiile pot fi îndrumate să apeleze la ajutorul nostru, astfel încât să le
oferim consultanță psihologică, asistență socială și juridică celor care pot fi
în situație de risc”, a declarat psihologul Nicoleta Larisa Albert, președinte
Asociația Proacta EDU.
Ultimele comentarii