Aceasta va funcţiona la Grădiniţa Prichindel, clădire modernizată şi dotată în baza unui proiect derulat de Primăria oraşului Cugir prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Unitate de învăţământ preşcolar va a oferi condiţii optime copiilor cu vârste între 3 luni şi 7 ani. Lucrările de reabilitare şi modernizare sunt realizate în procent de peste 70% şi se aşteaptă ca din această toamnă „Grădinița și creșa Prichindel” să îşi deschidă porţile.
Modernizare Grădinița și creșa Prichindel
Crearea zonei de creșă, ce va funcționa independent de grădiniță, va contribui la diversificarea serviciilor educaționale la nivel local, ceea ce va conduce la o creștere semnificativă a numărului de părinți care se vor adresa unității școlare.
Practic, prin implementarea acestui proiect, conducerea primăriei a dorit să vină în sprijinul părinţilor care doresc să se întoarcă la serviciu înainte ca micuţii să împlinească doi ani.
Adrian Teban – Primar Cugir
Pe lângă lucrările de modernizare, clădirea va fi eficientizată energetic, respecând principiul energiei regenerabile. În acest sens, reabilitarea se axeaza pe:
– 28 de panouri fotovoltaice care vor asigura o parte din încălzire și iluminat
– pereți anvelopati în exterior cu polistiren de 10 cm
– ferestre din termopan în 3 straturi
– uși exterioare și interioare noi
– centrală electrică, centrală termică si cazane
– izolare pod și subsol
– încălzire în pardoseală și corpuri de încălzire/radiatoare.
Valoarea întregului proiect este de peste 4.760.000 lei, fonduri accesate de primărie și alocate de la bugetul de stat prin PNDL în proporție de 98%, iar 2% fiind fonduri asigurate din bugetul local.
Ultimele comentarii