Generația în transă: de ce tinerii caută evadarea în tehnologie și cum îi afectează o societate bolnavă. Prof. Ing. Ioan Romeo Mânzală

Dacă oamenii ar cunoaşte adevărul care stă în spatele marilor decizii la nivel mondial, dacă oamenii ar putea, măcar pentru o clipă, participa la întâlnirile celor care conduc de fapt lumea, ar fi pur şi simplu şocaţi.

Pentru că, vedeţi dumneavoastră, tot ceea ce vi se ascunde, toate realităţile profunde despre care  – printr-un sistem foarte bine pus la punct – vi se spune că sunt “bazaconii”, “misticisme”, “invenţii”, “aberaţii”, “fantezii”-  toate acestea sunt pur şi simplu elementul central al întâlnirilor celor care conduc de facto lumea. Pe dumneavoastră vă ţin închişi în nişte bule sociale proiectate cu măiestrie, în vreme ce ei dirijează aceste bule din afara lor, din sfera realității. Cine crede că în vârful piramidei decizionale se află fiinţe materialiste, pentru care spiritul şi lumea spirituală sunt doar iluzii sau fantezii, acela se înşeală grav!

De fapt, în vârful piramidei decizionale se află fiinţe care se ocupă exact cu toate lucrurile despre care dumneavoastră vă spun că nu există, ori în legătură cu care vă influenţează să credeţi că nu există. De aceea spun că aţi avea pur şi simplu un şoc dacă aţi putea să participaţi, chiar şi pentru câteva minute, la întâlnirile acestor fiinţe… Pentru că tot ce v-a învăţat că nu există societatea construită de ei se găseşte din belşug în toate întâlnirile lor! Aceste fiinţe nu propagă pe Pământ materialismul, dogma inexistenței spiritului, pentru că ele însele ar avea această credinţă. Nu, nicidecum!

Aceste fiinţe sunt cât se poate de convinse şi de conştiente de existența propriului spirit, precum şi de realitatea lumii spirituale în care ne aflăm în fiecare clipă a vieţii noastre. Doar că fac tot ceea ce le stă în putere, şi mult le stă în putere – pentru ca cei mai mulţi oameni de pe Pământ să nu ajungă niciodată la adevărurile profunde despre propria fiinţă şi despre lumea în care trăiesc. Ei se folosesc de sistem care fabrica diverse cazuri pentru a elimina pe cei care se opun.

Oricând și pe oricine

Ei pot aresta și interna la psihiatrie. Până la întrunirea comisiei poate dura și trei zile dacă ești săltat la sfârșitul săptămânii și în acest timp protocolul le permite să îți facă forțat injecții pentru „sedare”. Există substanțe care îți pot distruge ireversibil creierul. Astfel dintr-un om sănătos, cu „suspiciuni rezonabile” că ar avea un comportament antisocial va deveni indubitabil pentru orice comisie medicală un pacient cu „indicii temeinice” că e obligatoriu necesar să fie internat la psihiatrie. „Jocurile foamei” nu a fost un film ci un documentar.

Coborârea în Epoca Depresiei

Pare de neoprit. Acum trei decenii, vârsta medie a primului episod depresiv era de 30 de ani. Astăzi, este de 14 ani. Cercetători precum Stephen Izard de la Universitatea Duke subliniază că rata depresiei în societățile occidentale industrializate se dublează cu fiecare generație succesivă. În acest ritm, peste 50% din generația tânără, cu vârste între 18 și 29 de ani, va cădea pradă depresiei până la vârsta mijlocie. Extrapolând cu încă o generație, ajungem la concluzia sumbră că aproape toată lumea va deveni victimă a depresiei.

În contrast cu multe culturi tradiționale care nu cunosc deloc depresia – sau nici măcar nu au un cuvânt pentru ea – cultura occidentală de consum este, fără îndoială, predispusă la depresie. Însă depresia este atât de adânc înrădăcinată în vocabularul nostru, încât termenul a ajuns să descrie stări mentale care ar trebui înțelese diferit. De fapt, atunci când persoanele diagnosticate cu depresie sunt analizate mai atent, majoritatea nu se încadrează, în realitate, în acest diagnostic.

La această confuzie contribuie și epidemia la fel de insidioasă a demoralizării, care afectează de asemenea cultura modernă. Întrucât împărtășește unele simptome cu depresia, demoralizarea este adesea etichetată greșit și tratată ca și cum ar fi depresie. Un motiv major pentru rata scăzută de succes – de doar 28%  –  a medicamentelor antidepresive este faptul că un procent ridicat dintre cazurile de „depresie” sunt, de fapt, cazuri de demoralizare, o afecțiune care nu răspunde la tratament medicamentos.

Tulburare existențială

În trecut, înțelegerea noastră asupra demoralizării era limitată la situații extreme specifice, precum vătămări fizice invalidante, boli terminale, lagăre de prizonieri de război sau tactici militare de subminare a moralului. Însă există și o formă culturală a demoralizării, care se poate manifesta mult mai subtil și se poate dezvolta în culisele vieții cotidiene aparent normale, în condiții culturale patologice, precum cele în care trăim astăzi. Această demoralizare generată cultural este aproape imposibil de evitat pentru „consumatorul” modern.

Demoralizarea nu este o tulburare depresivă, ci un tip de tulburare existențială asociată cu destrămarea „hărții cognitive” a unei persoane. Este o criză psihospi­rituală cuprinzătoare, în care victimele se simt, în general, dezorientate și incapabile să identifice sensul, scopul sau sursele de satisfacere a nevoilor. Lumea își pierde credibilitatea, iar credințele și convingerile de odinioară se dizolvă în îndoială, incertitudine și pierderea direcției. Frustrarea, furia și amărăciunea sunt însoțitori obișnuiți, alături de un sentiment latent că faci parte dintr-o cauză pierdută sau dintr-o luptă pe cale de a fi pierdută. Eticheta de „depresie existențială” nu este potrivită deoarece, spre deosebire de majoritatea formelor de depresie, demoralizarea reprezintă un răspuns realist la circumstanțele care apasă asupra vieții persoanei.

Cultura de consum

Pe măsură ce este absorbită exercită numeroase influențe care slăbesc structurile personalității, subminează capacitatea de adaptare și pregătesc terenul pentru demoralizare. Caracteristicile sale motrice – individualismul, materialismul, hipercompetiția, lăcomia, supra-complicarea, suprasolicitarea, graba și îndatorarea – sunt toate corelate negativ cu sănătatea psihologică și/sau bunăstarea socială. Nivelul de intimitate, încredere și prietenie autentică din viața oamenilor a scăzut dramatic. Sursele de înțelepciune, sprijin social și comunitar, confort spiritual, dezvoltare intelectuală și educație pentru viață s-au epuizat. Pasivitatea și alegerea au înlocuit creativitatea și stăpânirea de sine. Trăsături ale rezilienței precum răbdarea, cumpătarea și tăria de caracter au cedat locul capacității reduse de concentrare, exceselor și unei abordări masturbatorii a vieții.

Cercetările arată că, spre deosebire de epocile anterioare, majoritatea oamenilor de astăzi sunt incapabili să identifice orice formă de filosofie de viață sau set de principii călăuzitoare. În esența sa, demoralizarea este o pierdere generalizată a credibilității presupunerilor care ne fundamentează existența și ne ghidează acțiunile.

Pentru generația tânără

Traseul plictiselii, dezamăgirii, deziluziei și demoralizării este aproape inevitabil. Ca produse ale părinților invizibili, ale educației comercializate, ale marketingului din leagăn până în mormânt și ale unui program cultural profund plictisitor și alienant, ei trebuie să se integreze în cultura de consum știind, încă de la început, că mecanismele acesteia distrug planeta și le pun în pericol viitorul. În mod firesc, au devenit „generația în transă”, cu un apetit insațiabil pentru orice tehnologie capabilă să micșoreze nivelul conștiinței și să amorțească emoțiile. Într-o societate aflată într-o criză existențială, cu viața emoțională pe o pantă abrupt descendentă, transa reprezintă astăzi piața de consum cu cea mai rapidă creștere.

Odată ce presupunerile noastre prăbușite fac loc demoralizării, problema devine cum să reconstruim fundamentele inconștiente ale vieții noastre. În formele lor actuale, profesiile psihologiei și psihiatriei sunt de puțin folos în tratarea tulburărilor care își au rădăcina în cultură și în ceea ce este considerat „normal”. Deși terapia individuală nu va începe să vindece o societate demoralizată, pentru a fi eficientă, aceasta trebuie să fie orientată spre conștientizare și să se concentreze asupra surselor culturale ale presupunerilor, identității, valorilor și centrelor de sens ale persoanei.

Deprogramarea culturală

Este esențială, alături de „imunizarea culturală”, antrenamentul în nesupunere și strategiile de dezvoltare a caracterului, toate având ca scop construirea unei viziuni asupra lumii care să conecteze mai bine persoana cu sinele, cu ceilalți și cu lumea naturală.

Sarcina reală este, cumva, tratarea unei culturi bolnave, nu a indivizilor bolnavi. Erich Fromm rezumă această provocare astfel: „Nu îi putem face pe oameni sănătoși la minte obligându-i să se adapteze acestei societăți. Avem nevoie de o societate adaptată nevoilor oamenilor”. Soluția lui Fromm includea un Consiliu Cultural Suprem care să funcționeze ca supraveghetor cultural și să ofere guvernelor recomandări pentru acțiuni corective și preventive. Însă o asemenea soluție este încă departe, la fel ca și o știință a schimbării culturale. Democrația, în forma ei actuală, este un gardian al nebuniei culturale”,(John F.Schumaker /New Zealand/psichology academic).

Suntem de mult timp în întârziere cu o revoluție culturală care să forțeze o restructurare radicală a procesului politic, a economiei, a muncii, a familiei și a politicilor de mediu. Este adevărat că o societate formată din oameni demoralizați este puțin probabil să se revolte, chiar dacă se află deasupra unui imens butoi cu pulbere de frustrare acumulată. Însă credibilitatea contracarează demoralizarea, iar această frustrare poate fi eliberată cu o energie uriașă atunci când ecuației i se adaugă o cauză credibilă sau un leadership credibil.

Ar putea părea că credibilitatea, sensul și acțiunea orientată spre scop ar trebui să izvorască din multiplele amenințări la adresa siguranței și supraviețuirii noastre, generate de nepotrivirea fatală dintre cultura de consum și nevoile planetei. Faptul că acest lucru nu se întâmplă evidențiază gradul de demoralizare care infectează epoca consumului. Cu infrastructura sa solid înrădăcinată și cu semne minime de rezistență colectivă, toate indiciile sugerează că sistemul nostru depășit – ceea ce unii numesc „capitalism al dezastrului”- va prevala până când o catastrofă globală va dicta, în locul nostru, noi direcții culturale.”

Al dumneavoastră același

Prof Ing Ioan Romeo Mânzală

Opinii-Accent Media