Sebeș, între 3 și 14 februarie 2025: Să celebrăm pasiunea pentru lectură prin evenimente speciale dedicate Zilei Internaționale a Cititului Împreună!
Anul acesta, tema „DemocraZICI: Citim împreună cu toții, pentru toți!” ne îndeamnă să ne reunim în jurul cărților și să promovăm plăcerea de a citi.
Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș, prin Centrul Cultural, a pregătit ateliere de lectură inedite pentru copiii claselor primare de la Școala Gimnazială Petrești, în perioada 3-14 februarie. În aceste sesiuni interactive, elevii vor putea explora lumea fascinantă a poveștilor, citind cu voce tare și împărtășind impresii.
Ziua Internațională a Cititului Împreună, ajunsă la a 9-a ediție națională, este o ocazie de a promova alfabetizarea și plăcerea de a citi, reunind comunități din toată lumea. Evenimentul face parte dintr-o tradiție internațională inițiată de LitWorld în 2010 și continuată de Citim Împreună România.
Vă invităm să vă alăturați evenimentului la Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș, pentru a sărbători puterea cuvintelor și a încuraja dragostea pentru lectură!
Ultimele comentarii