Ciudățenia deputatului PNL-ist: De ce alocațiile pentru copii nu trebuie să crească!
În opinia deputatului, alocație devine principala sursă de venit a familiilor numeroase din mediul rural, iar banii sunt folosiți pentru consumul de de alcool şi tutun. El propune, în schimb, oferire de tichete pentru alimente, călătorie, îmbrăcăminte.
De ce nu poartă conducerea județului Alba mască: Ion Dumitrel, Dan Popescu, Dumitru Fulea, Florin Roman, Claudiu Vasile Răcuci
„Vin din România reală şi vă confirm că ceea ce spuneţi dumneavoastră, aceste suspiciuni, există în special în zona rurală, unde săptămâna trecută discutam, de exemplu, cu un crescător de animale care îmi spunea că nu îi mai vine nimeni la muncă, deşi pentru zona rurală oferea un salariu bunicel, cazare şi produse, două mese pe zi, pentru că foarte mulţi din zona rurală, în special din categoriile vulnerabile, apelează la acest procedeu de care vorbiţi dumneavoastră, fac mulţi copii şi sigur că alocaţia devine principala formă de sursă de venit a familiei, care nu se duce în educaţia copilului, ci se duce de foarte multe ori – sigur, nu trebuie să generalizăm, dar vedem, dacă mergem în zona acelor cârciumi din sate, care sunt binecunoscute de localnici, că mulţi dintre cei care beneficiază de aceste avantaje, care ar trebui să meargă strict spre copii, ajung în zona consumului de alcool şi tutun sau aşa mai departe”, a declarat Florin Roman, luni seară, la B 1 TV.
Ce părere aveți cu privire la cea ce a declarat deputatul Florin Roman?
Găsiți asemănări între fotografii. Parlamentarii PSD pe o bicicletă
Lulu
09.06.2021 at 8:06 pm
Sa se dea alocatiile pe statul de plata. Și atunci vor fi motivați sa se ducă la munca, nu sa stea sa vina alocația și ajutorul social.