Connect with us

Actualitate

De la antivacciniști la putiniști. Hipnoza mediatică

Published

on

putinist ucraina razboi carolinatv

Războiul este o dramă indiferent cine îl pornește

În contextul impunerii Certificatului Verde și a vaccinarii obligatorii sau a constrângerilor pentru ca oamenii să se vaccineze, au apărut tot mai multe voci care s-au exprimat public și care au fost puse la zid ca fiind ”antivacciniști”.

La începutul pandemiei ni se spunea că vaccinul ne projează, că nu faci forme grave sau nu mori. Apoi am văzut că apar tot mai multe forme grave și în rândul celor vaccinați și chiar decese.

Ca o paranteză, The Guardian spune că Pfizer nu este singurul autor al vaccinului – acest vaccin este rezultatul muncii multor cercetători rămași anonimi, care au utilizat bani publici pentru cercetare.

Știați că Pfizer a renunțat la aplicarea vaccinului în India după ce autoritatea de reglementare a solicitat un studiu local?

De ce s-a retras Pfizer atât de intempestiv din India? Că și acolo există corupție, conflicte de interese și cenzură. Aici e link-ul Pfizer drops India vaccine application after regulator seeks local trial

Să nu mai vorbim că la noi În România unii s-au ”imunizat” cu un vaccin expirat.

A apărut la suprafață și un scandal de proporții în Europa: Ursula von der Leyen, investigată pentru legături cu firma Pfizer. Contractul de 1, 8 miliarde de doze de vaccin

Iată că manipularea genetică este constatată oficial de un studiu al unor cercetători suedezi (Transcrierea inversă intracelulară a vaccinului ARNm BNT162b2 Pfizer BioNTech COVID-19 in vitro în linia celulară hepatică umană), care au descoperit că în țesutul hepatic (ficat), ARNm pătrunde în nucleul celulei si se transcrie în ADN. Mai mult decât atât, celulele noi rezultate secretă o enzimă care contribuie la ușurarea transcripție de mARN în ADN.

Și totuși, dacă nu înghiți gălușca și nu te aliniezi, atunci ești un antivaccinist

”Specialiștii” ne vorbeau prin surse oficiale și pe care trebuia să-i credeam toți orbește, tot ceea ce ei spuneau, cu toate că o bună parte dintre ei erau în conflict de interese, aceștia fiind la adăpost de sponsorizările farma.

Și așa au apărut tot felul de restricții, de condiționări stupide prin care s-a încercat controlul maselor, impus de un globalism regresist, de un sistem dogmatic în sine, fără Dumnezeu. Religia fiind singurul antidot natural la ”infectarea” lumii prin supunere.

Filozoful german Günther Anders descria în 1956 „condiționarea colectivă” astfel: „Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, este important să nu o faceți violent. Metodele arhaice precum cea a lui Hitler sunt în mod clar depășite. Este suficient să creați o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe. Apoi, am continua să condiționăm prin reducerea drastică a nivelului și calității educației, vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun.

Sfârșitul pandemiei a început odată cu începerea războiului din Ucraina

Nenorocitul de război a trebuit să apară tocmai la granița României. Dacă nu ar fi apărut aici, războiul e tot război și se reduce la pierderi de vieți omenești.

La fel ca în pandemia COVID-19, lume s-a împărțit în două. Unii au sărit de gâtul lui Putin, alții și-au exprimat diferit opiniile, fiind automat catalogați ca fiind ”putiniști”.

Advertisement

Putiniștii nu sunt neapărat apărătorii lui Putin, cum de altfel nici antivacciniștii nu sunt neapărat împotriva vaccinării, ci împotriva vaccinării cu ARNm.

Cine e Volodimir Zelensky?

Până să intre în politică și să candideze la alegerile din 2019, când va ajunge cu adevărat președinte al țării, (nu doar în film) Volodimir Zelenski era un actor de comedie.

Cu începerea războiului, președintele Zelensky a intrat în colimatorul campaniei de marketing, trecând dincolo de filmul marelui președinte al Ucrainei care va salva țara.

Este un politician a cărui popularitate există doar datorită războiului și a propagandei SUA.

Vezi mai jos scena în care actorul Zelensky îi înjură pe corupți:

Supremația economică

Americanii tare s-au mai aprins pe ruși și chiar i-au amenițat cu războiul nuclear dacă nu își retrag rachetele din Cuba în octombrie 1962. Atunci Kennedy nu era nebunul care dorea să distrugă planeta.

În schimb Rusia nu are voie să reacționeze la fel când americanii își pun rachete în jurul Ucrainei (scutul de la Deveselu și în alte țări EU). Acum Putin e cel care vrea distrugerea planetei?

Invadarea oricărei țări este un fapt de neacceptat. Acum, Federația Rusă procedează fix ca americanii, englezii sau francezii în ultimele decenii.

Războiul este o dramă indiferent cine îl pornește.

Germania, cea mai dezvoltată țară din punct de vedere economic din EU, ar fi putut destabiliza supremația americană în regiune și ar fi slăbit cumplit dolarul dacă ar fi avut legături strînse cu cel mai mare furnizor de resurse naturale de pe două continente.

Faptul că Rusia a tăiat total gazele spre Europa nu ne va doborî ci vom fi forțați să folosim energie verde, salvând planeta și călcând astfel pe filele deja scrise de cei ce coordonează povestea.

Să aperi democrația prin cenzură

Aceiași specialiști ai pandemiei ne ”îndoctrinează” azi cu informații corecte și sigure, doar din surse oficiale.

Anumite posturi de televiziune se folosesc de jocuri pe calculator pentru a ne prezenta un real război dintre Rusia și Ucraina pentru noi ăștia ce stăm în case, cu inima strânsă.

Online-ul e plin de știri și informații ce nu le poți rata, de sperietori mediatice care din păcate își ating scopul.

Cum era de așteptat și Facebook-ul îi restricționează pe acei ce au o altă părere vis-a vis de vaccin sau de războiul cu Ucraina.

Advertisement

Presă de război împotriva Rusiei

Media mainstream americană sau vest-europeană a devenit o presă de război împotriva Rusiei, cu știri și informații părtinitoare.

Informațiile pe care le avem azi și care sunt sunt susținute de aliații noștri, spun că ucrainienii câștigă pe fronturi. Dar de ce se ascund, unde e armata aeriană, marina și apărea antiaeriană a ucrainienilor?

Autoritățile ne avertizează să publicăm inforrnatii preluate din surse oficiale și surse de încredere, euroatlantice și internaționale, astfel încât serviciile media să poată contribui la combaterea știrilor false; verificarea oricăror inforrnații legate, direct sau indirect, de agresiunile Federatiei Ruse impotriva Ucrainei.

E ca într-un divorț. Pe cine să crezi, pentru că fiecare spune că are dreptate?! Oricum, noi avem știri doar dintr-o parte și să nu credeți că în cealaltă parte ar fi doar adevărul.

Deși Statele Unite au multe războaie de agresiune pe conștiință, asta nu justifică agresivitatea lui Putin în Ucraina.

Da, Putin va rămâne în istoria Vestului ca un psihopat. dar asta nu înseamnă că trebuie să înghițim orice informație primită din surse oficiale.

Ucrainienii sunt disperați să atragă NATO în conflict, ceea ce ar însemna un război mondial pe care populația globului nu și-l dorește.

E o nebunie să-i acuzăm pe unii și să-i lăudăm pe ceilalți. Sunt vinovați la grămadă, iar țările mai mici trag ponoasele.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate