De ce Sebeșul marchează Ziua Imnului Național exact pe 29 iulie, cu un concert special în Piața Primăriei

Miercuri, 29 iulie 2026, Sebeșul va marca, în mod simbolic, Ziua Imnului Național al României, printr-un concert al Fanfarei din Petrești, care va avea loc în Piața Primăriei, începând cu ora 19.00.

Alături de drapel și stemă, imnul este un simbol reprezentativ pentru un stat, ilustrând, în același timp, individualitatea şi suveranitatea acestuia. Imnurile de stat au apărut în plină epocă de constituire și afirmare a națiunilor moderne.

Primul imn al României, a fost adoptat la scurt timp după unirea din 1859, în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Este vorba de compoziția instrumentală „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”, a violonistului Eduard Hubsch, care a fost folosită în această formă până în anul 1881, după proclamarea regatului României, când Vasile Alecsandri i-a compus un text. Rezulta astfel „Imnul regal”, interpretat, pentru prima dată în această formă, în anul 1884. Noul imn a fost folosit pentru o lungă perioadă de timp, până în anul 1948, când comuniștii l-au înlocuit cu unul cu un mesaj specific noii ideologii, „Zdrobite cătușe”. Au urmat alte trei imnuri: „Te slăvim, Românie” (1953-1975), „Pe-al nostru steag e scris Unire” (1975-1977) și „Trei culori cunosc pe lume” (1977-1989), pentru ca, imediat după Revoluția din 1989, să fie adoptat ca imn de stat „Deşteaptă-te, române!”, un cântec interzis pentru o lungă perioadă de timp de autoritățile comuniste.

Actualul imn al României are o istorie destul de lungă și care nu este încă pe deplin cunoscută. Textul acestuia, compus de ziaristul Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, a fost publicat cu titlul „Un răsunet”, în 21 iunie 1848, în ziarul lui George Bariţiu, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Poezia a prins repede la public, iar la scurt timp a fost pusă pe note de Anton Pann (1796-1854), fiind interpretată pentru prima oară, în data de 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea. În 1849, Nicolae Bălcescu (1819-1852) a auzit-o în tabăra lui Avram Iancu din Munții Apuseni, numind-o „marseilleza românilor”.

După înfrângerea Revoluției de la 1848, cântecul a fost folosit mai mereu în situațiile de cumpănă în care s-a aflat poporul român, ca Războiul de Independență (1877-1878) sau Primul și cel de-al Doilea Război Mondial. După instaurarea regimului comunist, a fost interzis, la fel ca și alte cântece patriotice, intonarea lui fiind pedepsită de către autorități. „Deşteaptă-te, române!” a fost cântecul preferat de revoluționarii din decembrie 1989, astfel că adoptarea sa ca imn de stat, prin Constituţia din 1991, a venit aproape de la sine.