Actualitate
Cum pot să îmi exprim votul dacă sunt în carantină și ce pași trebuie să urmez?
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
Un element de noutate este reprezentat de faptul că la data alegerilor, anumite persoane se vor afla fie în izolare, fie în carantină. Astfel, prezintă relevanță modalitatea în care aceste persoane își vor putea exprima votul.
1. Care este modalitatea în care votez dacă nu mă pot deplasa la secția de votare?
“Persoanele care se află în izolare sau carantină au posibilitatea de a solicita urna specială. În acest sens, persoanele în cauză vor trebui să depună o cerere prin care să solicite trimiterea urnei speciale la adresa lor. La fel ca în anii anteriori, este necesar ca persoana să aibă domiciliul sau reședința în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votarepentru a putea solicita urna specială.” afirmă Diana Pleș, avocat Iordăchescu & Asociații.
2. Unde depun cererea, când trebuie să o depun și ce trebuie să cuprindă?
Aceste aspecte sunt reglementate de art. 6 din Hotărârea BEC nr. 81/2020. Astfel, cererea trebuie depusă la secția de votare de care aparține persoana respectivă, însă, având în vedere natura situației care generează solicitarea urnei speciale, depunerea cererii va putea fi efectuată de orice persoană. Cererea trebuie depusă în ziua anterioară alegerilor, 26.09.2020, între orele 18:00 și 20:00, cu excepția situației în care cauza pentru care se solicită urna specială intervine ulterior acestui moment.
Referitor la modalitatea în care poate fi întocmită cererea și la conținutul acesteia, trebuie menționat faptul că aceasta poate fi scrisă atât de mână, cât și pe calculator, trebuie să fie semnată și datată de alegătorul solicitant și trebuie să conțină: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, precum și seria și numărul actului de identitate.
Repetatele întreruperi de curent, adevărate nostalgii ceaușiste
În plus, pentru dovedirea motivului pentru care se solicită urna specială este necesară anexarea unor documente justificative. Astfel, pot fi prezentate orice documente care să ateste faptul că persoana în cauză nu se poate prezenta la secția de votare.
3. Cum votez dacă sunt în spital?
“Conform art. 7 alin. (3) din Hotărârea nr. 81/2020 BEC dacă se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane internate, conducătorii unităților asigură depunerea cererilor de votare prin intermediul urnei speciale în ziua prevotării.” continuă Av. Diana Pleș.
4. Când se va prezenta echipa care transportă urna mobilă la adresa mea?
Echipa care transportă urna mobilă se va deplasa la unitățile COVID – 19 și la adresele persoanelor izolate și carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului la vot de către persoanele care au solicitat urna specială din alte cauze.
Viitoarele alegeri vor naște monștri ai politicii – prof. Ioan Romeo Mânzală
Ionela Gavrilă-Paven – candidat independent, pentru un loc în cadrul Consiliului local al municipiului Alba Iulia
Lista cu candidații PSD – PNL pentru europarlamentare. Ce loc ocupă Mircea Hava și Victor Negrescu?
Ce ai facut pentru Alba Iulia, D-le PĂDUREAN ?
Dana Nanu: Gata, adică nu mai pot să plâng după PSD
”Viitorul va fi despre a găsi o cale de a reduce populația. Desigur, nu vom putea să executăm oamenii sau să construim lagăre. Ne vom descotorosi de ei făcându-i să creadă că este pentru binele lor propriu” Prof. Ioan Romeo Mânzală
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Dani
septembrie 27, 2020 at 9:16 am
Nu stiu cat mai fonteaza votul meu cat timp is la butoane securistii.