Cu 4,5 puncte acumulate in primele 6 runde, juniorul albaiulian Mihnea Costachi avea nevoie de un final de turneu perfect pentru a obtine o clasare pe podium
De aceea Mihnea a abordat runda a 6-a, in care juca impotriva bulgarului Martin Petrov, favoritul numarul 2 al turneului, intr-un mod foarte transant. In pozitie aproximativ egala, juniorul bulgar a propus remiza, refuzata insa de Mihnea, care a riscat si in cele din urma a pierdut. In ultimele doua runde, Mihnea a obtinut o remiza cu norvegianul Johannes Haug si o victorie impotriva vicecampionului Romaniei de juniori sub 16 ani, Alexandru Banzea. Cu 6 puncte din 9 partide, Mihnea Costachi s-a clasat pe locul 20 din cei 131 de participanti la categoria sa de varsta, un rezultat sub asteptarile sale. Podiumul a fost ocupat de Timur Fakhrutdinov (Rusia) 7,5 puncte, urmat de Igor Janik (Polonia) 7,5 puncte si Alexey Sorokin (Rusia) 7 puncte. Pentru Mihnea urmeaza trei saptamani de pauza competitionala si apoi cel mai important turneu al anului, Campionatul Mondial de juniori sub 16 ani de la Khanty Mansyisk (Rusia).
Ultimele comentarii