Trebuie să recunosc că nu mai sunt chiar cine-am fost – o vorbă din popor?! În 04.05.2022 Daniel Rusu și-a anunțat demisia din AUR ‘având în...
Polițiștii din Alba caută o femeie care a plecat de la locuința sa din Morărești, comuna Ciuruleasa și nu a mai revenit. UPDATE 26.05.2022: Primarul Marius...
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu...
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis La data de 23 mai 2022, polițiștii rutieri din Aiud, în timp ce acționau pe strada...
Putem fi mândri, deoarece am făcut ce s-a putut, poate chiar un pic mai mult ”Statuia lui Bethlen Gábor oriunde în Transilvania ar fi într-un loc...
Tombola este deschisă tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 0 – 18 ani, care locuiesc în Municipiul Sebeș – Sebeș, Lancrăm, Răhău, Petrești Și în acest...
Pe parcursul celor cinci zile, copiii, îndrumați de cadrele didactice, au scris „Jurnalul faptelor bune!” În cadrul „Sărbătorilor copilăriei”, copiii din centrele sociale și educaționale ale...
Au fost aplicate 1.067 de sancțiuni contravenționale, din care 546 pentru nerespectarea regimului legal de viteză În perioada 16 – 22 mai 2022, Serviciul Rutier din...
9 autobuze din gama celor nepoluante, cu lungimea de 10 metri Pentru îmbunătățirea serviciului de transport public oferit cetățenilor, Primăria Municipiului Sebeș a depus un proiect...
Joi, 19 mai 2022, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, a avut loc o ceremonie militară cu ocazia începerii activității preotului militar Dorin...
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Comentarii recente