Connect with us

Actualitate

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia investește în viitorul copiilor: Modernizarea Centrului Rezidențial „Sf. Vasile cel Mare” Alba Iulia

Published

on

Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia

Dotarea și modernizarea centrului au fost axate pe îmbunătățirea calității vieții copiilor, oferindu-le condiții optime pentru învățare și dezvoltare

În perioada septembrie-decembrie 2023, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a primit o finanțare semnificativă în valoare de 274.400 de lei din partea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru dotarea și modernizarea Așezământului Social „Sf. Vasile cel Mare” – Centrul Rezidențial pentru Protecția Copilului. Această finanțare reprezintă o contribuție esențială la îmbunătățirea condițiilor de trai și dezvoltare a copiilor aflați în grija așezământului.

Din suma totală alocată, 246.960 lei au fost oferiți de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în timp ce Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a contribuit cu 27.440 lei (10%). De asemenea, Asociația a investit suplimentar 200.000 de lei pentru amenajare, reparații și alte dotări necesare pentru a asigura un mediu optim pentru copii.

Printre dotările esențiale realizate se numără achiziționarea de echipamente moderne precum electrocasnice (5.771 lei), echipamente IT (73.207 lei), echipamente electrice (3.521 lei), mobilier (151.105 lei), materiale didactice (6.412 lei), obiecte sanitare (3.000 lei) și obiecte/materiale de cazarmament (21.821 lei).

Dotarea și modernizarea centrului au fost axate pe îmbunătățirea calității vieții copiilor, oferindu-le condiții optime pentru învățare și dezvoltare. Acest proiect vizează îmbunătățirea semnificativă a calității vieții, facilitarea procesului educațional, dezvoltarea abilităților și potențialului copiilor, adaptarea la nevoile actuale, reducerea inegalităților sociale, sprijinirea învățării digitale și investirea într-un viitor responsabil și productiv pentru acești copii, consolidând încrederea comunității în instituția de protecție a copiilor.

Această investiție nu doar îmbunătățește condițiile de trai ale copiilor, ci are un impact semnificativ și pe termen lung asupra acestora. Dotarea casei de copii cu facilități moderne aduce beneficii pe termen lung, contribuind la dezvoltarea personală a copiilor și la consolidarea încrederii comunității în instituția de protecție și îngrijire a copiilor.

Prin inițiativele noastre, dorim să subliniem angajamentul nostru față de copii, asigurându-le zilnic servicii fundamentele pentru o dezvoltare armonioasă. Aceștia beneficiază de găzduire și îngrijire personală, hrană și suplimente nutritive pentru un stil de viață sănătos, asistență socială, abilitare și reabilitare adaptate nevoilor individuale, recreere și socializare, educație non-formală, servicii educaționale diverse, precum și asistență psihologică comprehensivă. Cu această inițiativă promovăm, nu doar creșterea lor într-un mediu sigur, ci și dezvoltarea abilităților necesare pentru o viața independentă” a evidențiat Daniela Truța, director executiv în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate