Familia acuză spitalul de neglijență, iar autoritățile promit o anchetă amănunțită
Un nou scandal zguduie sistemul medical din Alba Iulia, după ce o familie acuză personalul Spitalului Județean de Urgență de neglijență în cazul unui pacient care a decedat la scurt timp după internare.
Direcția de Sănătate Publică Alba a demarat o anchetă pentru a verifica circumstanțele morții și dacă protocoalele medicale au fost respectate.
Incidentul a avut loc pe 1 februarie, când un pacient în vârstă, transportat de urgență de la Spitalul Orășenesc Câmpeni, a fost internat la secția de Neurologie a spitalului din Alba Iulia. Familia acestuia susține că pacientul a fost lăsat nesupravegheat ore întregi, fără intervenție medicală adecvată. În jurul orei 8 dimineața, după aproximativ opt ore de la internare, a fost declarat decesul, iar medicii au invocat un posibil accident vascular ischemic major, urmat de stop cardiorespirator.
Mai mult, rudele pacientului acuză spitalul de lipsă de transparență și chiar de presiuni. Familia susține că a fost contactată de conducerea spitalului și i s-a cerut să șteargă videoclipurile publicate pe rețelele sociale despre incident, sub amenințarea unei amenzi.
Autoritățile sanitare au promis o investigație amănunțită și au anunțat că vor verifica inclusiv respectarea timpilor de așteptare la Unitatea de Primiri Urgențe. În cazul în care se vor confirma nereguli, cei responsabili vor fi sancționați conform legii.
Ultimele comentarii