Actualitate
Liderii locali ai PNL s-au fotografiat mândri la festivități. Au tăcut mâlc o zi întreagă și au uitat de virus
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
3 ani agoon
Amatorism și lipsă de respect! Așa ar putea fi caracterizată bâlbâiala Guvernului, Instituției Prefectului și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în problema carantinei impusă municipiului Alba Iulia. O zi întreagă prefectul și liderii locali ai PNL s-au fotografiat mândri la festivități și au zâmbit frumos oamenilor, ca apoi, la lăsarea întunericului, să își amintească de pandemie. Au tăcut mâlc o zi întreagă și au uitat de virus, de presiunea de pe sistemul sanitar, de oameni.
Principalul gând pe care l-au avut, ieri și în ultimele zile, mai marii liberali a fost pregătirea vizitei președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban. Într-o disperare fără margini, cei doi s-au plimbat în ultimele zile prin țară „în vizite de lucru” cu miros greu electoral și ar fi vrut să mai puncteze încă una la Alba Iulia. Dacă ar fi să ascultăm zvonurile, vizita ar urma să se desfășoare, în 3 decembrie, când, în cel mai ridicol mod posibil, vor tăia panglica la 15 kilometri de autostradă.
După ce președintele și premierul s-au răzgândit în privința venirii la Alba Iulia, liberalii locali și cei din Guvern, care ar trebui să vegheze la sănătatea oamenilor, și-au amintit că Ziua Națională este pentru românii simpli o zi sfântă și importantă. Speriați de faptul că mii de oameni vin la Alba Iulia pentru încărcătura spirituală a locului, nu pentru politicieni și discursurile acestora, liberalii au intrat în fibrilații. Astfel, noaptea ca hoții, așa cum le place politicienilor tradiționali să ia decizii, au hotărât că e mai bine să țină Alba Iulia în carantină.
Nu contestăm importanța unor măsuri serioase pentru prevenirea virusului SARS-COV-2, însă avem multe semne de întrebare privind profesionalismul celor care ar trebui să decidă și să aplice aceste măsuri. Nu contestăm carantina, însă contestăm modul total lipsit de profesionalism prin care aceasta este impusă. Atunci când pui interesul politic mai presus de sănătatea oamenilor, nu ești decât un politruc ieftin, ipocrit și lipsit de scrupule. Mai are rost să ne întrebăm dacă ar mai fi prelungit carantina în situația în care „cei mai iubiți fii ai poporului”, Iohannis și Orban, ar fi dorit să vină la Alba Iulia?
Guvernul și PNL își bat joc în cel mai josnic mod de români și demonstrează, dacă mai era nevoie, că sunt lipsiți de profesionalism și sunt total depășiți în gestionarea pandemiei. Mai mult, prin măsura luată noaptea trecută, liberalii demonstrează că Alba Iulia și Ziua Națională contează doar în calculele lor electorale, iar în rest își șterg picioarele pe valorile naționale.
Să vă fie rușine și să vă cereți scuze românilor pentru că v-ați bătut joc de Alba Iulia!
Alianța USR PLUS Alba cere public prefectului de Alba să ofere informații clare privind decizia de prelungire a măsurii de carantinare a municipiului Alba Iulia și să explice de ce această decizie a fost luată târziu în noapte. Domnului prefect îi amintim că are, ca restanțe, și explicațiile privind modul în care candidații pot să își promoveze mesajul electoral în afara zonei carantinate.
Președintelui și premierului le recomandăm să își ceară scuze românilor pentru că, dorind să puncteze electoral printr-o baie de mulțime la Alba Iulia, și-au bătut joc de Ziua Națională a României și de Capitala de suflet a tuturor românilor.
Comunicat de presă USR PLUS Alba
În comuna Șugag, PNL a decis să acționeze împotriva legii. AUR a depus plângere penală pe numele președintelui și locțiitorului BEC
Candidatul derută. Imaturitatea politică sau batjocura PNL – PSD ?
Viitoarele alegeri vor naște monștri ai politicii – prof. Ioan Romeo Mânzală
Viceprimarul Emil Popescu s-a reîntors în PNL
Cerem tuturor patrioților sătui de batjocura și aroganța PSD-PNL să se alăture și să se implice conștient în dărâmarea acestui regim dictatorial și în reconstrucția țării. Partidele patriotice condamnă public oligarhia PSD-PNL
Migrația politicienilor rari. De la PSD la USR și invers: Dana Nanu și Beniamin Todosiu
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
”Vedem foarte clar care sunt planurile comasaților de la PSD-PNL: fraudarea alegerilor pentru propriul interes, pentru a-și menține pe funcții...
Evenimentul se va desfășura la Amfiteatrul Muzeului „Principia”, din Piața Cetății. Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va participa joi,...
Oare Paul Voicu candidează pe două liste la alegerile locale, atât la PNL cât și la PSD? În Cealaltă Capitală...
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Aiud, Poliției Municipiului...
În Noaptea de Înviere, peste 100 de polițiști, suplimentar dispozitivului curent de siguranță publică, împreună cu jandarmii, vor menține ordinea...
O campanie națională , dispusă și monitorizată de Inspecția Muncii Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii