Actualitate
La Bistra… Paștele, aplicat pe normele în vigoare
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
Credincioşii nu pot participa la Sfînta liturghie ce va avea loc în Biserică datorită pandemiei ce s-a abătut asupra ţării noastre, de aceea slujba se va oficia după cum a stabilit Sfantul Sinod şi după toate normele guvernamentale ce sunt în vigoare.
Sfintele Paşti vor fi împărţite enoriaşilor de către consilierii bisericii din comuna Bistra, Paştele fiind puse într-o pungă sterilă, separat faţă de vin iar enoriaşii îşi vor prepara singuri acasă Sfintele Paşti.
Duminica Mare va fi atipică, slujba fiind săvârşită de către preot şi cei ce slujesc în biserică.
În noaptea de Înviere, credincioşii vor ieşi afară din casele lor, vor ţine o lumânare în mână şi se vor ruga împreună cu noi, cei aflaţi în biserică şi vom cânta la doisprezece noaptea ‘Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte căclcând’ , în nădejdea că Dumnezeu ne va scăpa de această boală.
Lumea va sta acasă, vom emite slujba online şi vom monta difuzoare la înălţime pentru cei ce vor să audă slujba de înviere din biserică.
Ne rugăm pentru sănătatea tuturor românilor, pentru bunăstarea lor şi pacea să locuiască în casele şi în inimile lor.
Paşte fericit!
Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 – Cardinal Lucian
Apuseni Treasure Hunt. Lansarea Strategiei de Dezvoltare a Munților Apuseni: O Nouă Eră pentru Turismul Sustenabil
Nici junioarele din Bistra nu se lasă mai prejos!
”Paște Fericit”, într-o lume însângerată de războaie și nenorociri
Eficientizarea și modernizarea iluminatului public în comuna Bistra
MUNICIPIUL AIUD: MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR PENTRU LĂCAŞURILE DE CULT CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii