Connect with us

Actualitate

Simpozion la Roma: „Două Icoane Angelice: Fericiți, Episcopi și Martiri. Viața de credință a Fericiților Tit Liviu Chinezu și Ioan Suciu”

Published

on

viata de credinta ioan suciu simpozion carolinatv

Evenimentul marchează și împlinirea a 90 de ani de când Fericitul Ioan Suciu a obținut titlul de doctor în teologie la Angelicum.

Joi, 20 octombrie 2022, la Universitatea Pontificală „San Tommaso d’Aquino” (Angelicum) din Roma va avea loc un Simpozion dedicat Fericiților Episcopi Martiri Tit Liviu Chinezu și Ioan Suciu, alumni ai prestigioasei Instituții de învățământ din Cetatea Eternă.

Sfântul Părinte Papa Francisc, în omilia sa de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de beatificare a Episcopilor greco-catolici martiri de pe Câmpia Libertății din Blaj, în data de 2 iunie 2019, spunea despre noii Fericiți: „În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire”.

Evenimentul, care va începe la ora 16:30 (ora locală), va fi moderat de P. Benedict Croell, OP – Director de Dezvoltare și Misiune al Universității Pontificale „San Tommaso d’Aquino” Roma și va începe cu saluturile instituționale ale P. Thomas Joseph White, OP – Rector al Universității Angelicum și Sr. Catherine Joseph Droste, OP – Decan al Facultății de Teologie.

Vor urma apoi alocuțiunile Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică; Eminenței Sale Cardinal Marcello Semeraro, Prefect al Dicasterului pentru Cauzele Sfinților; Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri, Prefect al Dicasterului pentru Bisericile Orientale; Părintelui Vasile Man, Postulator al Cauzei de beatificare.

În cadrul evenimentului academic va avea loc proiecția filmului documentar „Șapte Martori pentru Mica Romă”. Acest film documentar apărut în anul 2018, prezentat în Filmoteca Vaticană în anul 2018 și la prestigiosul Collège des Bernardins din Paris în anul 2019, este regizat de Anca Berlogea-Boariu și prezintă mărturia eroică pentru Cristos dată de șapte Episcopi greco-catolici în timpul persecuției comuniste.

La finalul Simpozionului, va avea loc o recepție convivială, la care sunt invitați toți cei prezenți.

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Despre Universitatea Pontificală „Sfântul Toma de Aquino” (Angelicum)

Universitatea Pontificală „Sfântul Toma de Aquino” (Angelicum) din Roma, își are rădăcinile în misiunea dominicană de a studia, preda și propovădui adevărul, așa cum se reflectă în motto-ul Ordinului, „Veritas”.

Caracterul distinctiv pedagogic al apostolatului dominican, așa cum a fost intenționat de Sfântul Dominic de Guzman în 1216, la nașterea Ordinului, „primul ordin instituit de Biserică cu o misiune academică”, este exprimat succint de o altă deviză a Ordinului, „contemplare et contemplata aliis tradere”, (a contempla și a duce altora roadele contemplației).

Papa Honorius al III-lea a aprobat Ordinul Predicatorilor prin documente din decembrie 1216 și ianuarie 1217. La 21 ianuarie 1217, bula papală „Gratiarum omnium” a confirmat misiunea pedagogică a Ordinului, acordând membrilor săi dreptul de a predica în mod universal, o putere care anterior depindea de autorizația episcopală locală.

Misiunea Angelicum este de a forma studenți ca lideri virtuoși capabili să evanghelizeze și să promoveze dezvoltarea umană integrală, luminați de înțelepciunea Sfântului Toma de Aquino.

Angelicum oferă o educație universitară în care credința și rațiunea lucrează împreună. Acesta formează studenți ca lideri virtuoși capabili să evanghelizeze și să promoveze dezvoltarea umană integrală. Iluminând prezentul prin înțelepciunea Sfântului Toma de Aquino, studenții, cadrele didactice și personalul împărtășesc studiul, rugăciunea, comunitatea și predicarea dominicană.

Dintre alumnii Universității Pontificale Sfântul Toma de Aquino, amintim alături de figurile angelice ale Fericiților Tit Liviu Chinezu și Ioan Suciu, alți doi fericiți martiri din România: Fericitul Vladimir Ghika și Fericitul Anton Durcovici care, morți în închisoare, au dat mărturia supremă de fidelitate față de Cristos și Biserica sa.

***

Episcopul Ioan Suciu

Fiu de preot greco-catolic, s-a născut la Blaj, județul Alba, la 3 decembrie 1907. După școala urmată la Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj (1925), a fost trimis bursier la Roma, la Colegiul Pontifical Grec. A obținut doctoratul în filozofie în 1927 la Ateneul De Propaganda Fide și doctoratul în teologie, în 1932, la Ateneul Angelicum.

Întors în țară, a fost numit profesor de religie la Liceele din Blaj și, din 1939, i s-au încredințat cursuri la Academia Teologică. Energic, plin de zel, excelent predicator, a captat energiile tinerilor, publicând pentru ei lucrări de mare valoare catehetică și pastorală.

Între 1940-1947 a fost numit episcop auxiliar de Oradea. În 1947 s-a întors la Blaj ca Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, unde a întărit zelul clerului și al poporului prin numeroase inițiative pastorale și spirituale, în contextul presiunilor venite din partea autorităților comuniste pentru a părăsi Biserica Română Unită (Greco-Catolică) în vederea „unificării” cu Biserica Ortodoxă.

A fost arestat la 27 octombrie 1948 și dus în lagărul organizat la mănăstirea Căldărușani, la Ministerul de Interne din București și, din 1950, la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet, unde a murit la 27 iunie 1953, înconjurat de frații săi în episcopat. A fost înmormântat în „Cimitirul Săracilor” de la Sighet, iar mormântul său a rămas necunoscut.

A fost beatificat de Sfântul Părinte Papa Francisc în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii celebrată pe Câmpia Libertății din Blaj, în data de 2 iunie 2019.

Episcopul Tit Liviu Chinezu

Fiu de preot greco-catolic, s-a născut la 22 decembrie 1904 la Iernuțeni (Reghin), județul Mureș. A urmat școala la Huduc, Reghin și Blaj (1925). A fost apoi trimis la Roma, la Colegiul Pontifical Grec, obținând doctoratul în filozofie la Ateneul De Propaganda Fide în 1927 și licența în teologie la Ateneul Angelicum în 1931.

Întors în țară, a îndeplinit funcția de capelan al școlilor din Blaj. În 1932 a fost numit profesor de teologie. Între 1941 și 1945 a fost rector al Academiei Teologice din Blaj. A înființat Asociația „Sfântul Niceta de Remesiana” pentru preoții celibi. În 1946 a fost numit protopop de București, iar în 1948 canonic al Capitlului din Blaj.

A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Română”. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici și cu alți 25 de preoți cu responsabilități în eparhiile lor.

În lagărul de la Căldărușani a fost consacrat în secret episcop la 25 aprilie 1949. Refuzând să se lepede de Biserica sa, a fost transferat în 1950 la închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet. S-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor de viață existente acolo. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore, înghețat, la 15 ianuarie 1955. A fost îngropat în „Cimitirul Săracilor” din Sighet, iar mormântul său nu mai poate fi identificat astăzi.

A fost beatificat de Sfântul Părinte Papa Francisc în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii celebrată pe Câmpia Libertății din Blaj, în data de 2 iunie 2019.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate