Polițiști de la rutiera Abrud au actionat, în aceste zile, pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului în condițiile căderilor de precipitații sub formă de zăpadă
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 2.500 de lei, administratorilor unor segmente de drum, din județul Alba. În urma activităților de monitorizare a traficului și a constatării unor deficiențe, polițiștii sectiei de rutiera din Abrud au aplicat sancțiuni contravenționale administratorilor de segmente de drum, din județul Alba. Amenzile au fost aplicate pentru lipsa materialelor antiderapante și pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea polițiștii au constat si infracțuni pe linia rutiera. Poliția Română, a demarat încă de la sfarșitul lunii august activități de verificare a viabilității autostrăzilor și drumurilor naționale, în vederea respectării prevederilor legale și regătire a stocurilor necesare asigurării unei intervenții optime. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în baza planurilor naţionale de acţiune.
Ultimele comentarii