România se pregătește să devină punctul central al geneticii bovine europene, odată cu organizarea European Angus Forum (EAF) 2026.
Evenimentul, cel mai prestigios dedicat crescătorilor de taurine din rasa Aberdeen Angus de pe continent, va reuni lideri ai industriei la nivel global. Desfășurat în perioada 11-18 mai 2026, EAF marchează o premieră istorică pentru sectorul zootehnic românesc, demonstrând recunoașterea progreselor remarcabile înregistrate la nivel național.
Asociația Aberdeen Angus România se mândrește cu rolul de gazdă pentru această ediție, care va aduce laolaltă crescători, fermieri, experți din industrie și parteneri internaționali. Forumul va oferi o platformă esențială pentru dialog și colaborare, concentrându-se pe viitorul producției sustenabile de carne de vită, pe cele mai recente progrese în genetică și pe strategiile de dezvoltare a piețelor de carne premium.
Decizia de a desemna România ca gazdă pentru EAF 2026, după edițiile de succes din Germania și alte state cu tradiție, subliniază poziția tot mai solidă a țării ca actor relevant pe piața europeană a rasei Angus. În prezent, România deține un efectiv impresionant de peste 135.603 de capete Aberdeen Angus și un număr de 1.926 de crescători, situându-se pe primul loc la nivel european. Această dezvoltare spectaculoasă a sectorului este susținută de avantaje naturale semnificative, incluzând pășuni extinse, condiții climatice favorabile, o tradiție puternică în zootehnie și investiții continue în genetică și managementul modern al fermelor.
Un pilon central al strategiei românești în dezvoltarea sectorului Angus este modelul integrat de producție, care acoperă întregul lanț valoric, de la creșterea animalelor până la distribuția produsului final. Acest sistem „farm to fork” presupune exploatarea animalelor pe pășuni naturale, implementarea unor programe avansate de genetică, procesare modernă și distribuția cărnii premium atât pe piața locală, cât și externă. Pe parcursul forumului, participanții vor avea ocazia să viziteze atât ferme, cât și unități de procesare care fac parte din acest lanț integrat, oferind o perspectivă concretă asupra modului de operare.
European Angus Forum 2026 nu se va limita la o serie de conferințe tehnice, ci va fi un „Full Tour” extins, de la inima Transilvaniei până la București. Programul vast include vizite în ferme, prezentări dedicate producției sustenabile de carne de vită, sesiuni de discuții despre genetică și reproducție, precum și oportunități de networking între organizațiile europene și actorii cheie din industrie. Evenimentul vizează consolidarea schimbului de cunoștințe și a colaborării la nivel european, într-un context marcat de o cerere crescândă pentru carne de calitate, trasabilă și produsă responsabil.
Turul de forță va debuta în Cluj-Napoca pe 11 mai 2026 și se va încheia la București pe 18 mai 2026. La acesta vor participa fermieri și experți internaționali din Europa, Australia, Asia, Africa, America de Sud și America de Nord. Oaspeții vor vizita ferme de reproducție și unități de îngrășare-finisare, stațiuni de testare a taurilor și abatoare de ultimă generație. De asemenea, vor avea loc expoziții de animale, unde vor fi prezentate cele mai performante linii genetice dezvoltate în România.
Printre reperele vizitate se numără: ANGUS HOUSE FARM (Gherla, Jud. Cluj) și CARNA CARPATICA (Podirei, Jud. Bistrița Năsăud) pe 12 mai; CENTRU DE SELECȚIE ȘI TESTARE ABERDEEN ANGUS (Cibu, Jud. Mureș) și BLACK ANGUS FARM (Măgherani, Jud. Mureș) pe 13 mai; KARPATEN MEAT (Marpod, Jud. Sibiu) pe 14 mai; ANDROANGUS (Cârțișoara, Jud. Sibiu) și DOMENIUL VADURI (Floroaia, Jud. Covasna) pe 15 mai; PAPER CONSULT (Dobra, Jud. Dâmbovița) pe 16 mai. Evenimentul se va încheia cu o CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ EUROPEAN ANGUS FORUM 2026, care va avea loc pe 17 mai la Novotel, București.
Acest forum reprezintă o platformă valoroasă pentru networking între crescătorii români și liderii industriei globale, facilitând transferul de know-how și deschizând noi orizonturi pentru exportul cărnii de vită premium „Made in Romania”.
Ultimele comentarii