La data de 10 decembrie, pe strada Zlatnei , o persoana de 58 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, fapt care l-a determinat pe conducătorul autoturismului care circula din sens opus, să frâneze brusc
Astfel, acesta a pierdut controlul asupra autoturismului si a pătruns pe sensul opus de mers intrand în coliziune cu un autoturism care era condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Meteş. Șoferul care a provocat accidentul, şi-a continuat deplasarea însă a fost identificat de poliţişti, la scurt timp, pe raza localităţii Ampoiţa. În urma accidentului, ceilalţi doi conducători auto au suferit leziuni corporale uşoare. Toţi cei 3 conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările se desfășoară în continuare.
Ultimele comentarii