Connect with us

Actualitate

„Izvorul Tamaduirii” sau „Izvorul Maicii Domnului”

Published

on

Schitul Izvorul Poşaga este construit într-un loc deosebit, intr-o lume de vis

 

Izvorul Poşaga este situat în comuna Posaga, jud. Alba, 43 km SV de Turda si 50 km E de Câmpeni. În apropiere, curge pârâul „Valea Posagai” precum şi izvorul datorita caruia schitul este cunoscut, numit „Izvorul Tamaduirii” sau „Izvorul Maicii Domnului”.

Drumul până aproape de schit este asfaltat, doar circa doi kilometri sunt de drum forestier. Schitul ortodox este la buza cheilor, iar la o sută de metri de schit, dincolo de pârâul limpede, care se trece peste un pod se află „Izvorul Maicii Domnului”, cu proprietăţi tămăduitoare.

Numeroase femei s-au vindecat de boli incurabile dacă au băut apă din acest izvor. La Icoana Maicii Domnului din biserica Schitului sunt puse lucruri de preţ de către enoriaşi, drept mulţumire pentru vindecarea de boli.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în 1933 de preotul paroh al satului, Alexandru Rujdea.

Viaţa monahala a început în 1948 şi a durat până în 1960, când, ca urmare a Decretului nr. 410/1959, schitul a fost desfiinţat. În 1979, parintele Paisie Cosma, restaurează biserica, construieşte clădirea stăreţiei şi clopotniţa, precum si gardul de imprejmuire a incintei impreună cu poarta masivă de la intrare.

Viata monahală a început cu adevarat în anul 1990, când schitul şi-a dobândit dreptul legal de funcţionare. Obştea numără doar 3 călugări, care duc o viaţă isihastă. Femeile nu sunt cazate peste noapte la schit.

Târgul de turism rural de la Albac

Un singur izvor cu apă potabilă în Alba Iulia

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate