Actualitate
ÎNCĂ 15 STRĂZI DIN SEBEȘ BENEFICIAZĂ DE ILUMINAT PUBLIC MODERN, A FOST SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE NERAMBURSABILĂ
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 săptămâni agoon
Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul prin care se modernizează sistemul de iluminat public pe străzile: Pieţii, Piaţa Dacia, 1848, Peneş Curcanul, Horea, Teilor, Şurianu, Călugăreni, Spitalului, Unirii, Parângului, Ştefan cel Mare, Mureşului, 1907, Călăraşi – tronson cuprins între intersecţia cu strada Gării şi intersecţia cu strada PECO, din municipiul Sebeş.
Continuă astfel demersul de modernizare și eficientizare a rețelei de iluminat public prin accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului de Mediu, al cărui obiectiv este sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public prin creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public.
Proiectul presupune achiziţionarea şi instalarea de corpuri de iluminat cu LED cu eficienţă energetică ridicată, precum și achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie.
Vor fi înlocuite corpurile de iluminat vechi și neperformante cu unele construite în baza noilor tehnologii, mai eficiente, mai economice și mai puțin poluante. Se va realiza completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate sau nefuncţionale, precum și completarea sistemului de iluminat existent în sectoarele în care acesta este deficitar.
Cele mai importante rezultate ale punerii în practică a proiectului sunt: reducerea consumului anual de energie primară în iluminatul public din zonă cu 52,47%; reducerea poluării prin scăderea cantității de gaze cu efect de seră degajate odată cu diminuarea consumului de energie electrică; îmbunătățirea calității iluminatului public.
Sistemul de iluminat public din Sebeș va fi modernizat în întregime grație mai multor proiecte cu finanțare din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Primăria Sebeș trimite câte un pachet cu dulciuri sub bradul fiecărui copil care frecventează școala sau grădinița
4 contracte cu finanțări nerambursabile pentru Sebeș în valoare de 37,8 milioane lei: transport nepoluant și eficientizarea energetică a trei școli – Colegiului Național „Lucian Blaga” (corp A), a Școlii Gimnaziale Petrești și a Școlii Gimnaziale „Silviu Cărpinișanu”
„Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun 2. Miercuri, 14 decembrie 2022, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș
Sebeș: PROGRAM Târgul de Crăciun
EXPONATUL LUNII DECEMBRIE 2022 LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ:SAVA ALBESCU, „PORTRETUL LUI DANIL TECĂU”, PASTEL, 1931
CUPA 1 DECEMBRIE LA FOTBAL, cu sprijinul asociațiilor polițiștilor și a partenerilor tradiționali în organizarea manifestărilor sportive
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Ședințele Consiliului Județean Alba, durează de regulă„ 30 DE MINUTE Realitate deja des vehiculată în spațiul public că ședințele ordinare...
Nicolaie Moldovan: … poate va fi actualul primar din Alba Iulia! (Gabriel Pleșa -USR) Învitat în emisiunea Fapte și Vorbe,...
Vom prelua puterea și vom scăpa de această clasă politică Problema noastră e că nu luăm atitudine. Da, trebuie să-ți...
Consiliul Local Alba Iulia cu ochii pe avizare unei oportunități de Urbanism Zonal Din 60 de proiecte, aproape un sfert...
Grupul consilierilor PNL Sebeș a votat împotriva majorării de tarif, la propunerea primarului. Adunarea generală a Asociației APA Alba al...
Democrația cu care ne amăgim nu este decât o farsă sinistră, dar necesară, o îmbogățire uriașă a unor ,,boșorogi”, prin...
Asocierea RER Vest – RETIM Ecologic Service informează clienţii că în data de 24 ianuarie birourile de relații cu clienții...
La data de 17 ianuarie 2023, în jurul orei 11,00, Poliția Orașului Câmpeni a fost sesizată, prin 112, de către...
Să înțelegem că până azi acești oameni de afaceri au pus la dispoziția clienților sute (poate mii) de kg de...
În adiferite locații s-au găsit containere supraîncărcate iar deșeurile menajere împrăștiate pe sol. În urma sesizării în mass-media locală a...
În cursul zilei de marți, 8 noiembrie, la Cugir a avut loc un eveniment de informare și conștientizare cu privire...
A început campania de vaccinare antirabică a vulpilor. Aceasta se efectuează prin distribuirea de momeli vaccinale pe cale aeriană, în...
Ultimele comentarii