Connect with us

Creştinism

Deschide ”ușa” Domnului Iisus Hristos

Published

on

Domnul lucrează în viețile oamenilor care îl primesc

În univers acesta mare, există doar două forțe: Dumnezeu și Diavolul. ”Diavolul caută cu mare șiretlic ca să ne prindă greșind, să ne pârască înainte lui Dumnezeu și apoi să ne lovească. Când omul păcătuiește și greșește înaintea lui Dumnezeu, Diavolul aduce o pâră împotriva noastră, dacă păcatul respectiv nu este rezolvat prin mărturisire, prin iertare, prin pocăință și căință, Diavolul vine și cere dreptul lui Dumnezeu să ne lovească. Dumnezeu, care este drept și cu noi și cu Diavolul, îi dă voie și atunci apar suferințe, probleme, blesteme și chiar moartea. Noi trebuie să fim eliberați de acele legături.

Diavolul, întotdeauna alături de blestem, pune și legături demonice. Lucrarea de eliberare este extrem de importantă, această lucrare trebuie crezute, predicate și practicate. Noi trebuie să declarăm domnia lui Iisus Hristos în fiecare domeniu din viața noastră. Hristos Domnul, nu va lucra în viața unei persoane care nu-i aparține sau care nu-i dă dreptul oficial Domnului Iisus Hristos ca să lucreze în viața omului”, a subliniat pastorul Marius Hațegan.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp

Publicitate TV

Facebook

Urmăreşte-ne pe YouTube

Actualitate

Social

Ultimele comentarii

Sănătate