Administraţie
Miting de solidaritate cu familiile evacuate din blocul G2 – Turturica
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
7 ani agoon
La „Mitingul solidarității” au participat și reprezentanți ai Guvernului și ai organizațiilor care îi
reprezintă pe romi, evenimentul fiind organizat de „Alianța Romilor” (AUR)
Reprezentanții de la nivel central, respectiv Rozalia Dana Varga, consilier de stat al premierului, deputatul Daniel Vasile şi Ilie Dincă, din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, împreună cu consilierul local Niculiță Bumbu, s-au întâlnit, de la ora 13.00, cu reprezentanții administrației locale.
Rezultatul protestului s-s concretizat printr-o promisiune ce consta intr-un ajutor de urgență cu o sumă cuprinsă între 400 și 600 de lei.
Totodată aceștia i-a asigurat pe cei evacuați că nu li se va tăia ajutorul social, iar copiii acestora nu vor fi instituționalizați.
„Cei 59 de copii care merg la școală vor avea de acum încolo asistență din partea Primăriei, să meargă în continuare la școală. Se va acorda sprijin, masă într-un centru”, a spus deputatul Daniel Vasile.
Lansare proiect „SUCCES 4 YOU” 153077, în Regiunea Centru
Loturi de casă pentru tinerii din localitatea Cugir
Se vor folosi câini pentru detectarea persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 pe un aeroport din România
Aiud: Primirea solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional
Revoluția anonimilor
Români în lume, la Fapte şi Vorbe
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii