Comisiile de votare vor fi monitorizate de către operatorul de calculator al biroului electoral al secției de vot, potrivit proiectului de lege
Acesta va înregistra neîntrerupt procedurile realizate după încheierea votului și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare, în scopul asigurării posibilității organismelor electorale de a verifica respectarea dispozițiilor legale.
„Operatorul de calculator trebuie să realizeze înregistrarea video-audio prevăzută la alin.(1) dintr-o poziție fixă, de la o distanță medie, pe un cadru general”, se precizează în proiectul Hotărârii de Guvern. (sursa: ziarulunirea.ro)
Nu va fi permisă realizarea de copii ale înregistrării procedurilor electorale, iar acestea vor fi puse ulterior la dispoziția Serviciului de Telecomunicații Speciale, care le va păstra pe o perioadă de trei luni. Serviciul urmează să fie singura instituție abilitată să copieze înregistrările și la împlinirea termenul de trei luni să le distrugă. Ministrul Dragoș Tudorache le-a transmis prefecților că obiectivul organizării procesului electoral este acela de a avea cele mai puțin contestate alegeri.
Ultimele comentarii