Actualitate
Ministerul Educației și Cercetării a lansat un amplu proces de consultare publică pentru realizarea profilului de competențe ale cadrului didactic
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
Ministerul Educației și Cercetării a lansat un amplu proces de revizuire a modului în care se organizează în România pregătirea personalului didactic. Prima acțiune a acestui proces este aceea de realizare a profilului de competențe ale cadrului didactic, iar în acest sens, Ministerul Educației și Cercetării a realizat un chestionar pentru opinia publică.
Ministerul Educației și Cercetării a propus, pentru anul universitar 2020-2021, bugetarea de locuri pentru programe-pilot de masterat didactic. Grupul de lucru format cu acest obiectiv va propune un profil de competențe ale cadrului didactic, astfel încât să poată fi structurat programul de pregătire profesională.
Procesul de elaborare a acestui profil de competențe va cuprinde mai multe activități, printre care și o consultare publică a părților interesate, prin intermediul unui chestionar care este disponibil în perioada 19 martie – 05 aprilie 2020, accesând linkul https://profilcd.questionpro.com.
În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării invită toate persoanele interesate să completeze acest chestionar.
Considerăm că opiniile fiecărui actor implicat în procesul educațional sunt importante și contăm pe un număr cât mai mare de răspunsuri, pentru a înțelege cât mai bine așteptările din societatea românească.
Răspunsul va fi unul anonim și va fi utilizat doar pentru demersul de cercetare realizat de Ministerul Educației și Cercetării.
VIDEO: De ce e OBLIGAT senatorul PSD Călin Matieș de Judecătoria Alba Iulia să plăteasca 15.000 de lei daune morale primarului Gabriel Pleșa
Un judecător de la Curtea de apel Alba Iulia a constatat că Raed Arafat NU este reprezentantul legal al DSU și NU poate semna acte juridice în numele și pe seama DSU
Secretara și Șefa de serviciu (unica) din cadrul unei Primării au deschis un proces împotriva Instituției Prefectului Județului Alba
Recensământul Populației și Locuințelor. Vezi cum va fi în Alba
Judecătoria Turda dispune suspendarea provizorie a executării silite pornite împotriva Primăriei Turda. Întimat: STP S.A.
Marin Jurj, fostul primar al comunei Arieșeni, condamnat în primă instanță la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
”Vedem foarte clar care sunt planurile comasaților de la PSD-PNL: fraudarea alegerilor pentru propriul interes, pentru a-și menține pe funcții...
Evenimentul se va desfășura la Amfiteatrul Muzeului „Principia”, din Piața Cetății. Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va participa joi,...
Oare Paul Voicu candidează pe două liste la alegerile locale, atât la PNL cât și la PSD? În Cealaltă Capitală...
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Aiud, Poliției Municipiului...
În Noaptea de Înviere, peste 100 de polițiști, suplimentar dispozitivului curent de siguranță publică, împreună cu jandarmii, vor menține ordinea...
O campanie națională , dispusă și monitorizată de Inspecția Muncii Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii