Actualitate
Radiografia unei clipe, cu dr. Mircea Frențiu
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
4 ani agoon
Domnul doctor, activează în cadrul Spitalului Municipal din Blaj ca medic chirurg. Iubitor de cultură, domnul Frențiu a decis să publice și o carte concepută ca o culegere de articole.
La vârsta de 18 ani, în urma unei intervenții chirurgicale banale, acesta își pierde verișorul,care îi era ca un frate. Acela a fost momentul în care dr. Frențiu a decis să intre în lumea medicinei, devenind azi unul dintre cei mai buni chirurgi din țară.
Acesta fiind atât de pasionat de acest domeniu, a deschis o școală sanitară la Blaj care se bucură până în prezent de un număr de peste 1500 de absolvenți în domeniul asistenței medicale generale.
Încă din timpul școlii domnul dr. s-a agățat și de ramura culturală, ajungând ca în anul 2001 să scrie o revistă, o culegere de articole.
Datorită implicării sale în domeniul cultural domnul dr. a fost intitulat cetățean de onoare al Municipiului Blaj și de curând a primit și o diplomă în formă de recunoștiință din partea Consiliului Județean Alba prin care populația îi mulțumește pentru tot ceea ce dânsul a făcut în acest domeniu .
Viața chirurgului Mircea Frențiu este una foarte aglomerată, cu toate activitățile pe care le desfășoară, acesta a reușit să exceleze atât în domeniul sanitar și cultural dar și în mass-media .
MARȚI, 5 MARTIE, SEARĂ CULTURALĂ, LA SEBEȘ: PICTORUL EUGEN MĂCINIC ȘI SCRIITORUL RADU STANCA
„România tradițională” – festival de tradiții și obiceiuri dedicat Zilei Naționale a României, la Alba Iulia
Școala de Arte și Meșteșuguri Alba organizează înscrieri pentru zeci de specializări cultural-artistice
De ce oare??? – PHOENIX
România lui Gheboasa?! Dacă vreți o țară în care vă doriți să se întoarcă fii și fiicele voastre. Prof. Ioan Romeo Mânzală
Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră. Ediția a III-a, SEBEȘ, 13-21 IULIE 2023. Program
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
V-ați hotărât unde și ce să băgați în urnă? Cum suportați incertitudinea probabilistică? Dar vulnerabilitatea sistemică? Dar suspansul și distracțiunea...
Cuvânt de întelepciune pentru creștini din partea Cardinalului Lucian Onoratului cler împreună slujitor, Cuvioșilor călugări și călugărițe, Iubiților credincioși greco-catolici,...
La data de 24 aprilie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat, pe raza municipiului Alba Iulia și a localităților...
Am locuit în zonă și știu că s-au săturat de vorbe și de pliantele pe care le primesc la fiecare...
În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal...
ACTIVITATEA DE CONTROL ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ ȘI AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, ÎN PERIOADA 15.04.- 19.04.2024 Prin...
Când adevărul iese la suprafață și minciunile pe care le rostim, pentru a ne cosmetiza realitatea și a părea altcineva...
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal, pentru amenințare La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o...
Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat în ultima perioadă cursuri de prim ajutor pentru un număr de aproape 100...
Amendamentul meu la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024, privind alocarea a 500.000 de lei pentru repararea acoperișului...
Luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc ultimul atelier de...
S-a constatat că mâncarea servită nu a fost preparată la locația desfășurării evenimentului ci a fost cumpărată de către organizatori...
Ultimele comentarii