Actualitate
23-25 MAI 2025: EDIȚIE ANIVERSARĂ A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” DE LA SEBEȘ. 45 DE PRIMĂVERI ȘI O ISTORIE CU SEMINȚE RODITOARE. PROGRAM
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Published
8 luni agoon
Se împlinesc 45 de ani, de când Festivalul „Lucian Blaga” face parte din identitatea culturală a Sebeșului. Fondat în anul 1981 de Achim Mihu, Mircea Tomuș, Gheorghe Maniu, Ion Mărgineanu, onorat de prezența lui Constantin Noica în anul 1984, a lui Nicolae Steinhardt în 1986, Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș și de la Lancrăm reprezintă o istorie culturală pe care o prețuim.
Fragment din poezia „Încă o dată!” de Lucian Blaga
„Nimic sub zare nu-i destul,
vreau totul înc-o dată!”
În perioada 23-25 mai 2025, vor fi prezenți la Sebeș și la Lancrăm cei mai importanți exegeți ai operei blagiene, dar și instituții de educație și cultură, edituri, sub cupola Academiei Române cu care festivalul și principalul său organizator, Centrul Cultural „Lucian Blaga”, au un parteneriat solid, în anul 2023 fiind semnat un nou protocol de colaborare cu Academia Română.
Programul festivalului din acest an include sesiuni de comunicări științifice, lansări de carte alături de edituri prestigioase, tradiționalul concurs de recitare de poezie, festivități de premiere ale concursurilor de creație, expoziții de artă, spectacole de muzică și teatru. Finalul festivalului de la Sebeș va culmina cu un concert extraordinar al Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” dirijat de Anna Ungureanu, care va fi găzduit de Biserica Evanghelică din Sebeș.
În plus, festivalul are o pregnantă latură dedicată tinerilor, elevii din Sebeș fiind în număr mare voluntari implicați în organizare.
PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL „LUCIAN BLAGA” LANCRĂM – SEBEȘ, ediția a XLV-a, 23-25 mai 2025
LANCRĂM, SEBEȘ și CÂLNIC
Orele 10.00-10.45: Începutul și sfârșitul. Pelerinaj la statuia lui Lucian Blaga din Lancrăm și la mormântul scriitorului. Rugăciune de pomenire.
Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 11.00: DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI
Primirea invitaților cu: Ana Neamțu – „Tezaur uman viu”, Fanfara din Petrești, voluntarii festivalului.
Momente oficiale. Expoziția de afișe „Povestea festivalului”.
Recitalul „La Lilieci”, după Marin Sorescu. Regia: Cristina Blaga-Tomuș. Distribuția: Ania Petrean, Ana Ștefan, Alexia Marcu, Alexandru Bumbeș, Alexandru Mutu, Briana Iacob, Ionuț Arin, Iuliana Dogaru, Mădălina Foficaș, Sofia Ivan, Sorana Ilie, Theodora Constantin. Asistent: Andrada Oltean.
Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 12.00: Sesiune de comunicări ştiinţifice – „Lucian Blaga, filosof, poet, mentor” & „Lucian Blaga și tăcerea, ca taină a creștinismului românesc”. Moderator: CS I dr. Eugeniu Nistor. Cărţi şi reviste în festival.
Primăria Municipiului Sebeș
Ora 16.00: Întâlnire cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca și invitații săi: ÎPS Andreicuț, Marius Bojiță, Daniel Silva Perdigao (Portugalia), Ion Mureșan, Ion Pop, Adrian Popescu, Ștefan Damian, Iustin Moraru și Virgil Mihaiu.
Cetatea Câlnicului – patrimoniu mondial UNESCO
ORA 19.30: Serată muzicală cu participarea pianistei japoneze Chiyo Hagiwara și a sopranei Melinda Samson. În program: Carl și Josef Filtsch, compoziții de Chiyo Hagiwara pe versuri de Lucian Blaga.
SÂMBĂTĂ, 24 mai 2025
SEBEȘ și LANCRĂM
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş
Ora 09.00: Sesiune de comunicări ştiinţifice. Moderator: prof. univ. dr. Ilie Moise. Cărţi şi reviste în festival.
Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 11.00: Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!”. Expoziție de artă plastică. Momente artistice cu: Fanfara din Petrești, Trupa de Dansuri Săsești, Alexandra Pamfilie și Școala de muzică „DoReMi”.
Primăria Municipiului Sebeș
Ora 16.00: Expoziția Zoe Vida Porumb – Tapiserie, broderie, obiect textil. Prezintă: dr. Iulia Mesea (Muzeul Brukenthal Sibiu), conf. univ. dr. Ramona Novicov (Universitatea din Oradea). Cvartetul „Mara Music” din Baia Mare: Carmen Augustin, Sarah Augustin, Augustin Albu, Dorin Chereji.
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş
Ora 19.00: Vernisajul expoziției etnografice: „Prof. univ. dr. Ilie Moise – colecționarul”.
Ora 20.00: Spectacolul „Viața mea din flori”. Regia: Florin Coșuleț. Distribuția: Florin Coșuleț, Zeno Apostolache (acordeon), Makkai István (clarinet), Zonda Attila (bass acustic).
DUMINICĂ, 25 mai 2025
SEBEȘ și LANCRĂM
Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 10.30: Concurs de recitare de poezie.
Momente artistice cu Cenaclul literar „Lucian Blaga” Sebeș.
Lansare de carte și expoziție de artă plastică Dumitru Zamfira (SNIHR – Societatea Națională Independentă a Handicapaților din România) și Cenaclul „Petale” Râmnicu Vâlcea.
Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş
Ora 17.00: Festivitatea de premiere a Concursului de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!” (coord. prof. învățământ primar Mihaela Gatea).
Lansare de carte pentru copii: „Ce aude unicornul”, III, „Fragmente din noi” (volum colectiv realizat de elevi din Sebeș, coordonatori: Nadia-Diana Arsin, Lavinia Donose, Sanda Camelia Zurman). Expoziția muzeală – „Sebeș – opt secole de istorie”. Expoziția educativă „Români de poveste” (Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture). Cu participarea Trupelor de teatru „Pied Piper” și „Gepetto” – prof. coord. Lavinia Donose, Școala de muzică „DoReMi” – prof. coord. Alexandra Pamfilie.
Ora 20.00: BISERICA EVANGHELICĂ SEBEȘ
SPECTACOL DE GALĂ: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” dirijat de Anna Ungureanu. Recită actorul Marius Turdeanu.
Organizatorii festivalului sunt: Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
15 IANUARIE 2026: ZIUA CULTURII NAȚIONALE VA FI SĂRBĂTORITĂ LA SEBEȘ ALĂTURI DE TINERI
Programul meciurilor Volei Alba Blaj – 8 ianuarie până 8 februarie 2026
EXPOZIȚIA PICTORULUI EUGEN MĂCINIC „MAGIA CULORILOR” – UN DAR CULTURAL PENTRU SEBEȘENI, LA FINAL DE AN
1 Decembrie, redefinit de Sebeș. PROGRAMUL EVENIMENTELOR PRILEJUITE DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
Casa Zápolya: De ce a fost retrocedată și ce s-a întâmplat mai departe?
Record de evenimente la Alba Iulia! Programul complet al Zilei Naționale 2025 a fost publicat!
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp
Ziua Culturii Naționale: Omagiu lui Mihai Eminescu Pe 15 ianuarie, sărbătorim Ziua Culturii Naționale, un moment special care marchează 176...
România sărbătorește 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu Astăzi, pe 15 ianuarie 2026, România se oprește într-un...
România găzduiește în premieră Campionatul Balcanic de MTB XCM în 2026 În 2026, România va organiza în premieră una dintre...
Începând cu data de 01 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală...
Avem o generație care știe tot. Știe ce e depresia, ce e anxietatea, ce e burnout-ul, epuizarea, trauma, frica, stresul....
Alba Iulia înfruntă o iarnă aspră la început de 2026 Alba Iulia se confruntă cu o vreme extrem de aspră:...
„Dragi prieteni, suntem în satul Mușca, comuna Lupșa, județul Alba. Nu că ar fi o situație numai aici. De 4...
Urgența unei legi pentru întreținerea liniilor electrice Daniel Nicoară, consilier local în comuna Bucium, județul Alba, a inițiat o petiție...
Intervenție ORL minim invazivă, realizată endoscopic la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, cu rezultate rapide și beneficii majore pentru...
CNAS consolidează cultura integrității: peste 200 de specialiști în control instruiți în etică și prevenirea corupției, alături de experți ai...
Inspectorii sanitar-veterinari și pentru siguranța alimentelor efectuează acțiuni de verificare, informare și conștientizare, la operatorii economici din sectorul alimentar, privind...
Reduce inflamația, regenerează celulele și îți crește energia – tot ce trebuie să știi despre puterea postului intermitent Beneficiile postului...

Ultimele comentarii