Distracţie pentru copii, ateliere şi expoziţie de cărţi cu vânzare.
Un eveniment mult aşteptat de cei mici şi de mămici, va avea loc în perioada, 11-13 octombrie, la Muzeul National al Unirii, etajul 2, loc unde atât ce mici cât şi cei mai pot petrece un timp de neuitat, bucurându-se de atelierele pregătite de organizatori, de piesele de teatru pentru copii şi de mulţimea de cărţi ce-şi aşteaptă cu drag cititorii.
Alături de expozanţii editurilor de carte din România vor fi prezenţi invitaţi speciali ai cercurilor de ecologie.
Clubul de carte “Cu copiii la povești” are plăcerea de a vă invita la “Târgul de povești pentru copii”, Ediția a II-a! După succesul impresionant al primei Ediții de Târg de carte pentru cei mici, ne dorim să ducem povestea mai departe, aducând împreună într-un cadru organizat edituri ce publică adevărate comori literare adresate celor mici, precum si librării ce comercializează cele mai valoroase titluri pentru copii.
Singura inițiativă
de acest gen din țară, își
propune să transforme Alba Iulia, între
11-13 octombrie, în Capitala
Micilor Cititori. Pe
perioada celor trei
zile de târg, vor
fi prezente
în
fața publicului cărți ce merită să întregească biblioteca
fiecăruia, cărți recomandate de marea comunitate a părinților ce
înțeleg importanța lecturii in viața copiilor, dar
mai ales cărți
care să poată fi răsfoite si achiziționate la prețuri
promoționale, timp
de trei zile la Alba Iulia.
Întrucât
crezul de ansamblu al Clubului de carte vizează poveștile cu mesaj
pozitiv, responsabilitate si respect prin educarea emotionalului si
educația cu blândețe, “Târgul
de povești pentru
copii” Ediția a II-a, va fi un eveniment
ce va pune în valoare importanța
lecturii încă de la vârste fragede, precum și
cărțile de calitate, ce au puterea de a dezvolta creativititatea,
imaginația, gândirea critică, libertatea de exprimare și
încrederea în sine.
Târgul se va
desfășura în cadrul Muzeului Național al Unirii, Cetatea Alba
Carolina, Alba Iulia și va găzdui atât expoziția cu vânzare a
celor mai bune titluri editoriale, carte rară, precum si lansări de
carte, invitați speciali, precum renumita Prințesa Urbană (Ioana
Chicet-Macoveiciuc), teatru de păpuși pentru copii, ateliere
creative, atelier de înțelegere a
cititului, dar și cercuri de ecologie, atrăgand atenția asupra
importanței protejării mediului înconjurător.
Programul Târgului va fi după cum urmează: vineri, 11.10.2019 între orele 15:00-20:00 sâmbătă, 12.10.2019 între orele 10:00-20:00, iar duminică, 13.10.2019 între orele 10:00-20:00. Participarea este gratuită, iar pentru mai multe informații și programul complet de eveniment, vă invităm să accesați pagina Clubului de carte „Cu copiii la povești”: https://www.facebook.com/cucopiiilapovesti/
“Târgul de povești pentru copii”, Ediția a II-a este organizat de către Asociația Cu copiii la povești.
Ultimele comentarii